forta si realitate interiorizata

razboiul interior al femeii cu barbatul iese la suprafata si creaza o noua realitate.
aceasta noua realitate e perceputa ca boala a lui, de barbat, sau ca fascinatie experimentala.
forta acestei realitati incorseteaza egoul barbatului,supunandu-l trezirii mintii din visul dezbinarii.
forta, ce sugereaza parca: priveste-ma,recunoaste-ma,eu sunt transfigurarea.


de inteles TRANSFIGURAREA from octavian tiganus on Vimeo.

mincinosii

omul nu este mincinos decat prin omiterea adevarului,in rest cand noi il credem mincinos...el se exprima doar simbolic.

plan si instrument

unii oameni vazand perfectiunea planului lui Dumnezeu,incearca sa distruga instrumentul Lui,alt om.
acei oameni nu stiu ca e vorba de Dumnezeu si sunt deranjati de aceea perfectiune,vazand ca e peste puterile lor,de aceea se inversuneaza sa construiasca un contra-plan.

comentariu...

cititi acest articol
 http://danielroxin.blogspot.com/2011/04/anatomia-unei-experiente-de-dedublare.html
eu am patit-o de mai multe ori,dar nu stiam cum sa nu-mi mai fie frica.oricum,si frica aceea m-a invatat ceva.
experientele extracorporale pot fi infinit de variate.
-prima oara,m-a speriat faptul de a-mi vedea corpul separat de mine
-a doua oara m-am speriat cand am simtit ceva in corpul meu miscandu-se independent de el.
-a treia oara,m-a speriat neparticiparea corpului meu intr-un voiaj in timp
-o alta data m-a speriat povara asupra corpului meu, de a plana prin totalitatea sentimentelor umane.
si in alte dati am observat ca nu gandul despre corp ma aduce inapoi,ci frica de pierdere a lui.
un alt argument in ideea ca nu gandul despre corp ma aduce spre el,este ca am vazut ca eu sunt mai  mult decat corp si energie...ca mai e ceva ce le mentine pe acestea impreuna sau altfel.ca in orice moment pot face extracorporalizarea fara a-mi da seama,tinandu-mi atentia doar pe acel ceva care mentine capacitatile energiei.

am citit din cativa preoti,posibil intelepti,care dezaprobau decorpolarizarea,dar nu am vazut inca explicatia contraindicatilor.nu am gasit nici pe net raspunsul la intrebarea:de ce nu e bine.
intr-o carte,in care nu era mentionata nici o directie a vreunei religii,scria ca e pericolul ca prin decorporalizare, sa atragi pe altcineva sau ceva sa intre in corpul tau.eu nu cred aceasta idee,pt ca am observat din propria experienta ca nimic nu se poate intampla fara voia atentiei tale.
si mai cititi si acesta daca aveti rabdare si interes:
http://blog.pustniculdigital.info/articole/254/

Cuvinte...si poze

"Nu as spune probabil tot ceea ce gandesc,dar cu siguranta as gandi tot ceea ce spun."

"Le-as arata oamenilor cat se insala gandindu-se ca inceteaza sa iubeasca atunci cand imbatranesc,fara sa stie ca imbatranesc atunci cand inceteaza sa iubeasca."

"Am invatat ca un om nu are dreptul sa priveasca de sus pe un semen al sau,decat atunci cand trebuie sa il ajute sa se ridice."

"Daca as sti ca acestea sunt ultimile minute in care te vad,ti-as spune "Te iubesc" si as ignora,rusinat,ca tu o stii deja."

Gabriel Garcia Marquez

 

Agora(2009)

 alt film super:

http://filmehd.net/agora-2009-filme-online-gratis-subtitrate-in-romana.html

asa se intampla cand omul se priveste pe el,ca intr-o oglinda.daca s-ar uita mai cu atentie...
eroina din film zice ca ea nu iubeste nimic....dar,ea iubeste creatia.ea nu realizeaza asta si actiunile ei pot fi interpretate ca opusul cuvintelor:nu cerceta legile lui Dumnezeu.cand iubesti creatia Lui,lucrurile ti se arata singure!asta o spun si din propria experienta.
cand credeam ca ale mele cautari nu vor avea rod,am vazut Iubirea si lucrurile aratate in ea.
cum se zice:iubesc totul si nimic...de ce ar fi alegerea(punand un "sau" in loc de "si")?

am pus si eu un comentariu printre altele de la filmul de pe acel site.bineanteles ca aveam senzatia ca am multe de spus,...dar am scris doar acestea in comentariu si am uitat restul.sunt uituca si sunt asa de lenesa impotriva uitarii,dar ceva tot ramane dupa ce uit.
"religia e un liant care e in mainile lui Dumnezeu.oricine va incerca sa-l foloseasca va face numai rau.eu citesc biblia treptat,pot sa zic ca acele cuvinte din ea ma cheama.cand Dumnezeu imi arata ceva in viata si eu simt indoiala,habar nu am cum fac dar ajung neintentionat sa am o carte sfanta in preajma si sa citesc exact lucru de care ma indoiam.
posibil,am deraiat un pic de la subiect dar parca am vazut scris in biblie ca inainte de orice, ajungi la Dumnezeu.atunci, cel ce foloseste religia (indiferent care i-ar fi scopul,chiar si Dumnezeu)uita aceste cuvinte.deci,intai Dumnezeu,pt ca nimic nu exista fara El.
orice iti arata Dumnezeu,nu este pt folosit ci pt vazut.vezi,crezi si traieste in credinta.Dumnezeu este Adevarul care ti se arata pt ca tu sa vezi.a crede inseamna a vedea.
stiu ca pare asemanator cu ceea ce zicea Iuda:pana nu vad nu cred.Iuda se indoia.eu cand ma indoiesc cum zic?nu vreau sa mai cred in indoiala mea ci in Dumnezeu!pare simplu nu?pai asta e baiul.eu imi vad propria indoiala,dar vreau sa il vad si pe Dumnezeu...si apoi sa le pun laolalta si sa le compar.cum Dumnezeu e incomparabil dar poate fi vazut pretutindeni,e clar ca a mea comparatie nu va fi ceea ce imi va arata Dumnezeu,ci doar ce imi arat eu mie."

"carmen-"aceatsa libertate de a alege ce sa credem ”
nu exista nici o alegere de facut, exista un singur Dumnezeu,indiferent cum l-am marturisi noi:prin religii si culturi diverse,prin bine si rau divers.cine imi poate zice mie pe acest pamant care religie e buna sau rea,incat sa il cred?cine imi poate spune mie care e binele si raul?exista vreun om ce l-as crede?Dumnezeu imi poate arata.doar El stie ce e binele si raul,pt ca El este peste Tot stapan.Oameni au incercat sa fie atotstapanitori…si ce a iesit din asta?"

Iubire si esential

esentialul a devenit pt oamenii inchisi in mintile lor,
....simplu decor.
idealul este o jucarie in maini orgolioase.
frumusetea se confunda cu aviditatea.
tristetea sentiment innobilat de intelepciune,este pus sub semnul vaicarelii.
curajul sfant e pitit sub victimizare.
entuziasmul e amanat din prisma lipsei de posibilitati.
originalitatea e folosita pe post de batjocura subtila.
acceptarea devine afirmarea slabiciunii, si nu ca forta de a duce mai departe ceea ce e mai de pret pe lumea aceasta:
Iubirea.

Hristos a inviat!

crezi in existenta raului?sau inca preferi sa te joci cu dualitatea?-urmareste filmul.

http://filmehd.net/the-rite-2011-filme-online-gratis-subtitrate.html

iata un film ce vreau sa il vedeti,cei ce ii framanta analiza perspectivii raului.
plus ca filmul arata o privire asupra exorcizarii,detasata de faptul in sine.

dor sa-mi fie realizarea?

hai sa redau si aici ce am scris pe un alt blog de-al meu:

azi dorul de a iubi,m-a facut sa realizez cat de mult imi lipseste propria fiinta.
am tot dat cu disperare sa multumesc multimea de nemultumiti si uite,...am uitat sa-mi dau mie.
lacrimi,dupa atata timp trecut,au inceput sa-mi curga timp de 2 minute.
lacrimile s-au oprit in mod neasteptat si aveam senzatia ca fiinta mea ramasese blocata cu lacrimile inca miscand in palma.
aveam impresia ca iesisem dintre doua cartoane care ma comprimasera de-a lungul timpului.
stateam pe sala casei de la tara si exclamam inmarmurita:oh ce te-ai jucat minte cu mine,cat m-ai chinuit,de cate ori ma speriam cand vedeam ca incep sa cred ca nu mai pot si ca nu mai exista inca o alta data!!
parca nu stiam ce sa fac,ce sa fac cu lacrimile care fiinta mea parea ca le tine siderata in palme.
am stat mult asa,pe canapeaua de pe sala.priveam cerul si primeam senzatile ce se miscau sub el.
mi-am auzit cuvintele vreau sa iubesc,spuse de gandurile mele stranse laolalta,in tot vazduhul inconjurator.
senzitiv,am crezut ca simt ca ceva mai puternic decat mine,care imi spunea:nu stii tu ce te asteapta,esti mai mult de-atata,fi fara teama.un raspuns, sau erau ca niste sentimente venite de nicaieri.

iubirea si perfectiunea

iubirea este o efectuare ciclica spontana,de la sine,fara vreo cauza exterioara.
spontaneitatea Ei bareaza cu rabdare lupta instinctului sexual,devenit prea previzibil datorita stafetei luate de imaginatie.
umanul e plin de emotii in comparatie cu compromisul perfectiunii.
spontanul Ei e ca suportul si atentia ce coordoneaza emotile spre a fi real.
compromisul suprapune relatia in sine pt devenirea lui ca patul lui Procust.

(fara titlu) S. Esenin

Invirtejite frunze se destrama,
Cazand,din apa iazului sa bea,
Precum un stol de fluturi de arama,
Ce-n agonie zboara catre-o stea.

Iubesc aceasta seara,cand pamantul
De inima mi-l simt apropiat.
Cand poalele mestecenilor,vantul,
Pana la umeri,sus,le-a ridicat.

In suflet si pe vale e racoare,
Amurgu-i turma vanata de oi.
La marginea gradinii fosnitoare,
Se tanguie-un zvon de zurgalai vioi.

Asa de treaz eu inca niciodata,
N-am ascultat ce spune trupul meu.
Ce bine-ar fi,ca salcia plecata,
In iazul roz sa ma rasfrang si eu.

Pe-un stog,zambind,ce bine mi-ar fi mie,
Cu luna-n ochi,un pai sa mozolesc...
Pe unde esti tu simpla bucurie
Ca mult iubind nimic sa nu doresc?

destin scris?

destinul este mancarea gatita noua.nu-ti fie teama...caci el nu te obliga la nimic.
cand vei lua cate o gura din el,sa savurezi,vei fi fara frica.cu fiecare gura luata,vei cunoaste cele din inima ta.asa te vei intari si vei fi mai odihnit.
:)

cum vedem noi conditionarea?

ca niste mici impunsaturi.
pe urma acul strabate panza si astupa cu ata gaurile pe care tot el le face.
si apoi iese un tablou cusut la mana.

Minuni

cum am vazut pe un blog aceste cuvinte,mi-am zis ca ele sunt binevenite si pe blogul meu.(dar cum am vazut ca numai mebriilor apartine acesul la comentarii pe acel blog,am renuntat sa mai imi cer permisiunea de postare.am renuntat pt ca nu stiu cum sa fiu membru.)

"Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa înbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte."
("renunţă la ură")
"printre flori."

materie si fond

patos materialist-indrazneala de a nu masura limitele formei abjecte
critica sufletului apare ca o indreptare a repulsiei
facem o macheta a divinitatii in scop utilizabil
riposta revizionista a denumitului destin
materialismul ce transfera si absoarbe dialectic descoperirea adevarului inspre mintile noastre
acestea sunt:dezvoltarea istoricului definitiei a ochiului stiintei perturbat in umanitate de trei elemente:animalic,factorial si exponential.
nu-i asa ca e ciudat sa vezi ca fondul nu se incorporeaza strict in materie?

"Cum s-ar putea vinde sau cumpăra cerul ori căldura pământului? Ideea ni se
pare stranie.
Dacă prospeţimea aerului şi murmurul apei nu ne aparţin, cum le putem vinde?"

",.. nu omul a ţesut pânza pământului; el este doar un fir. Tot ceea ce el face cu pânza pământului, lui îşi face."

"Cel ce-şi murdăreşte patul va pieri într-o zi sufocat de propriile sale mizerii. "

"Pământul este leagănul şi sursa de existentă a vieţii noastre. Aceasta o ştiau, mult mai bine decât noi, oamenii care trăiau nemijlocit în natură. "

"Lumina umple vidul, risipeşte întunericul şi răspândeşte materia"

"Potenţial existam, aşadar, încă in prima undă de lumina."

"Nu avem argumente ştiinţifice nici pentru existenţa unui Univers închis care, la atingerea unei densităţi cosmice mai mari decât densitatea critică, si-ar înceta expansiunea şi ar începe o contracţie accelerată până ar deveni din nou o masă incandescentă ca la început, nici pentru un Univers deschis care, având o densitate cosmică mai mică decât cea critică, s-ar extinde la infinit, stingându-se în cele din urmă în tenebrele reci şi nemişcate ale tăcerii infinite."

"Privită prin gândirea discursivă, lumea în care trăim nu o putem concepe în afara categoriilor de Spaţiu, Timp, Cauză. Admiţând că în universul înconjurător totul se petrece ca efect al unei cauze într-un punct determinat al spaţiului, într- un anumit moment, extinzând aceste criterii până la găsirea cauzei prime, ajungem la un impas al gândirii. Nu se poate imagina nici ceea ce ar fi fost dacă nu era ceea ce este, nici cum ar fi putut să creeze lumea cel ce n-a fost creat."

"Viaţa - o finalitate cosmică ? Ne întrebăm ce ar fi fost Universul fără viaţă. Spectacolul lumii ar fi fost fără spectatori şi, fără îndoială, mult mai sărac decât este acum. înţelegem că viaţa irumpe la adăpostul unor condiţii zămislite în Cosmos. Materia este supusă unei continue mişcări, unei perpetue evoluţii şi neîncetate transformări. Din această proprietate fundamentală rezidă evoluţia de la simplu la complex, de la anorganic la organic şi de aici posibilitatea de apariţie a vieţii "

"Structuri necesare viului. Conform cunoscutei ecuaţii a Einstein, între masă si energie există o anumită relaţie matematică. In consecinţă, trăim într-un univers de energie, aceasta nefiind decât un alt aspect al materiei. Viaţa nu va apărea decât odată cu structurile capabile să întreţină un permanent schimb de energie cu mediul ambiant."

"Omul cu întreaga sa complexitate biologică şi spirituală nu ar fi, conform teoriei hazardului absolut, decât rezultatul unor erori care au apărut întâmplător în codul genetic al primelor forme de viată." "...Dar nu erorile constituie regula în evoluţie."

"Rezumăm atunci conceptual Universul, cu tot ce există în el, prin triada:mate rie (substanţă),ene rgie şi
informaţie."

"• Din constatarea că se transmite doar sensul dispoziţiei, indiferent de limba în care se gândeşte şi vorbeşte, se poate conchide că ar exista un limbaj, un cod universal, prin care s-ar exprima tot ceea ce este viu. Acesta ar putea fi denumit
limbajul universal al vieţii.

• Raportul semnal/zgomot fiind mic, deducem că medierea energetică a comunicării este o cale rudimentară, la care natura a renunţat în momentul când a apărut limbajul articulat, formă mult mai eficientă de transmitere a
informaţiei, Medierea energetică ar putea fi însă folosită pentru comunicare în lumea animalelor fără limbaj articulat. La om este posibil ca această modalitate de comunicare să persiste în stare latentă ca fenomen atavic şi să se manifeste în situaţii de excepţie."

"Vom observa că plantele, ca şi alte fiinţe fără sistem nervos sau cu un sistem nervos rudimentar, se integrează complet în lumea lor, uzând de toate atributele specifice oricărei fiinţe dotate cu sistem nervos evoluat. Percep sunetul, lumina, frigul, căldura. Sunt capabile să discearnă natura obiectelor cu care vin în contact. 0 plantă carnivoră poate distinge în experiment insectele de pietre sau alte materiale inerte de greutate egală, la care rămân indiferente.

Plantele manifestă ritmicitatea oricărei fiinţe înzestrate cu sistem nervos: perioadele de activitate alternează cu cele de repaus. Prelungirea artificială a zilei de activitate conduce la surmenarea lor, repausul nopţii fiindu-le necesar ca şi omului.

Dincolo de experienţele de laborator, sunt foarte multe observaţii care atestă că un pom, o plantă sau o floare faţă de care, în afară de hrana ce i-o dăm, manifestăm şi tandreţe, are o dezvoltare mult mai prosperă decât dacă avem o atitudine indiferentă sau chiar ostilă.
Să încercăm o explicaţie a sensibilităţii la plante.

Pentru a înţelege o astfel de capacitate la plante trebuie să revenim la unele acţiuni prezentate anterior, Ca orice structură vie, plantele sunt sisteme deschise care fac schimb de substanţă, energie şi informaţie cu mediul. Schimbul de informaţie presupune o prelucrare, indiferent dacă ele au sau nu o structură nervoasă, după cum rezultă din comentariile noastre anterioare. Ca urmare, perceperea mediului de către plante face parte din condiţia întregii lumi vii.

Pe de altă parte, am amintit că sunt experienţe care impun ideea existenţei unui câmp energetic emis de neuroni, concomitent cu formularea mentală a gândurilor noastre. Ideile, sentimentele noastre, exprimate sau nu, circulă în spaţiul ce ne înconjoară şi sub forma de câmp energetic purtător de informaţie. Coloratura tandră sau ostilă a sentimentelor noastre sunt în consecinţă informaţii conţinute în câmpul energetic emis de creier. Acest câmp va fi recepţionat ca urmare şi de către plante. Spuneam că este posibil ca tot ceea ce este viu să comunice dincolo de limbajul articulat printr-un canal mediat energetic pe care l-am numit limbajul universal al vieţii. Ar fi o cale de comunicare accesibilă tuturor celulelor vii. Viaţa este indisolubil legată de posibilitatea de comunicare la toate nivelurile sale de organizare.

Deducem deci că toate celulele vii sunt capabile să emită şi să recepţioneze informaţii codificate în semnale. Neuronii nu ne apar decât ca nişte celule specializate în emiterea şi receptarea de informaţie, dar nu exclud această posibilitate pentru celelalte celule. Experienţa din anul 1972, prezentată mai sus -
79

ca şi altele efectuate ulterior pe ţesuturi izolate de Kaznacheev, Surin si Mihailova - impun ideea existenţei unui "limbaj celular", a unei "percepţii primare" la nivel celular, cum o numeşte Cleve Beckster.
Dacă un semnal este recepţionat de către o celulă, atunci în mod cert trebuie să
poată decodifica şi semnificaţia acestuia, altfel funcţia nu şi-ar justifica existenţa.

O ierarhizare a modalităţilor de comunicare în lumea vie ne permite să distingem în prim plan limbajul articulat, urmat de cel exprimat prin gesturi, mimică şi privire. Există apoi un nivel de codificare în semnale bioelectrice şi un altul în mediatori biochimici. Planul primar al comunicării ar fi cel al câmpului energetic modulat în semnale purtătoare de informaţii. Dacă noi suntem materie, în ultimă instanţă o energie, atunci nu este o aberaţie să vorbim de un substrat energetic al întregii funcţionalităţi a materiei vii. Toată lumea ştie acest lucru, simplu de înţeles, dar nu se hazardează să extindă discursul logic până la ultimele sale consecinţe.

La acest nivel primar, energetic, nemediat de sistemul nervos, ne intersectăm, ne întâlnim şi comunicăm cu lumea vie lipsită de un limbaj articulat, inclusiv cu plantele, care ne pot sesiza intenţiile. în definitiv, noi nu putem avea decât probe indirecte despre această comunicare cu lumea ce ne precede filogenetic, pentru că majoritatea dintre noi am pierdut contactul iniţial cu lumea subconştientului conectată la câmpul informaţional fundamental sau universal. Sunt însă oameni care prin dotare, antrenament sau condiţii de viaţă deosebite au o arie de percepţie mult mai extinsă şi confirmă informaţiile impuse de experimentele de laborator. Analiza soluţiilor la care a recurs Natura pentru a rezolva multitudinea de probleme ridicate de evoluţie impune de asemenea ideea că s-au utilizat o multitudine de forme, nu întotdeauna cele mai simple şi nici întotdeauna aceleaşi. Inventivitatea naturii este nesfârşită, iar uneori sunt folosite soluţii complicate şi cu randament redus, cu un mare consum de energie, când erau la dispoziţie căi mult mai simple şi mai rentabile. De aceea apariţia prin evoluţie a unei structuri nervoase specializate în prelucrarea şi transmiterea de informaţie nu exclude şi alte căi utilizate în acelaşi scop. Şi există o întreagă lume lipsită de sistem nervos care utilizează aceste căi. în concluzie, vom spune că există o dimensiune informaţional - energetică a lumii vii. Întreaga lume vie emite câmpuri energetice purtătoare de informaţie, expresie a substratului său funcţional. Biocîmpul este variabil după starea funcţională a biosistemului, fiecare aspect al său purtând o anumită semnificaţie. Toate celulele vii, indiferent de treapta evolutivă pe care se află, inclusiv cele vegetale, sunt capabile să recepţioneze biocâmpurile emise de alte fiinţe si să discearnă semnificaţia lor în vederea unei conduite adecvate. în acest mod se realizează fenomenul de biocomunicaţie, înţeles de către noi ca un limbaj primar, universal la nivelul viului, nemediat de către sistemul nervos.
Admiţând ipoteza acestei posibilităţi de comunicaţie vom înţelege de ce plantele
pot fi influenţate de gândurile noastre. "

martiriu si iluzii

cum ar fi oare sa traiesti prin iluziile altora?
martiriul suprem:te sacrifici iluziilor altora.
martiriu acesta sa fie singura ta iluzie.
si sa iti asumi aceasta ca destin.
sau:iluzia ta sa fie, ca altii au iluzii si ai ce halii,fara sa te ingrasi.

comentarii in asteptare?

:)
sa fiu suspicioasa sau s-o inghit p-aia ca-i alegerea omului?
de ce oare sunt puse in asteptare comentariile pe bloguri,mai ales pe blogurile de ganditori in ale omenirii?
de lehamitea fata de unii comentatori?
un om care spune rautati,va spune mereu acelasi lucru-pe cand tu ganditorule vei spune mereu diferit.
oare conteaza natura lucrului de care dai cu ochii sau lucrul in sine,in cresterea interioara?
"sa nu vina oricine la mine,monsieur et madame!!":)

reactii si tipar-caderea in fata intelegerii

uneori cand ceva imi bate la ochii in felul de a fi a cuiva,incep sa fiu fara sa vreau ciudata.pun intrebari ciudate,uneori aparent fara sens si raspund la intrebarile persoanei la fel.
de fapt nu comportarea mea e importanta ci reactile celuilalt in fata ciudateniei mele.
in reactiile lui, vad tiparul felului sau de a fi si impunerea acestui tipar in fata ciudatului,de neantelesului.vad "pe viu",ce face omul in mod obisnuit fiind in fata neobisnuitului, cu naturalul din el.
vezi,ce consecinta apare la faptul de a cataloga ceva ca:de neinteles,ciudat?
de mult timp ma intrebam,ce ma impinge sa ma comport asa...da,caci incep prin a ma arata prostuta si treptat mai strecor si cate ceva de neinteles,bizar...pastrand alternarea prostirii cu esentialul.
eu vad in locul de prostesc-simplu,iar in locul de bizar-tot simplu.
asta e si smecheria:simplul sa ia toate formele din mintea celuilalt,mai putin forma simpla vazuta de celalalt.in toata chestia asta eu vad forma simpla a celuilalt,care in nici un caz nu reiese din naturalul din el.
pt a ma mentine in acesta, e sa nu cred in nici o imagine transmisa de celalalt,ci doar naturalul care se face vizibil prin destinderea celuilalt si intrebarile("contaminate" de ciudateniile de neanteles) care si le pune asupra lui insusi.
mai simplu:eu arat ceva,fara sa cred ca e acelasi lucru cu ce vede celalalt.apoi omul imi transmite starea lui ca si cum, si eu ar trebui sa ma simt asa.la mine nu vine nimic,pt ca e inexistent.apoi omul se mira ca are in el starea care ar fi trebuit sa fie in mine.vede ca nu-i natural sa se simta asa,caci nu are de unde...iar atunci se produce declicul.se mai uita inca o data in mine sa vada starea,dar vede ca totu-i normal...si abia atunci vede in el naturalul,iar celalalte doar stari.

niste fragmente dintr-un film-ca o continuare la ce am scris azi

si acum sa redau un reper la ceea ce am scris asta seara,un fagment scris dintr-un film ce l-am vazut in urma cu o saptamana:
-...unu...doi...trei...patru
-Mai exact,ce faci?
-Am nevoie de legaturi
-Legaturi
-Un lant are nevoie de legaturi
-Lant...reactie in lant?
-Te-ai prins, Bob, spune-i ce a castigat?
-Stii ce,nu inteleg nimic!
Nu te inteleg!Nu inteleg misiunea asta!
Nu inteleg nici macar ce facem aici,ne pierdem timpul!
Un copil urmeaza sa moara si tu ii irosesti timpul!
-Moartea e cea mai mica problema a ei
-Asa e!Sti ce,ai dreptate!Deci haide sa o ajutam!
-Stii ca spirala de baza e de fapt un lant de reactii?
Si nimic din ceea ce scoti pe gura nu are nici un sens!
Cu toate sunt reactii!
-...
-Un lucru il genereaza pe celalalt.
Un om are slabiciuni,e defectuos.
Defectul asta ii provoaca vina.
Vina ii provoaca rusine.
Rusinea o compenseaza cu mandrie si frivolitate.
Si cand mandria da gres,dispersarea pune stapanire si ii conduce la distrugere.Ce va fi soarta lui.
Ceva trebuie sa opreasca revarsarea.


si inca ceva scurt:
-De ce nu lupti fata de mine?Esti o razboinica!
-Pentru ca te va orbi si mai mult.

gandul mortii

la sfarsitul vietii,moartea e din punct de vedere sufletesc,pt toti aceeasi.dar unii ajung sa vada aceasta inca din timpul vietii,de aceea unora li se va parea mai dureros sa-si priveasca sufletul in clipa mortii.
pare logic...dar atunci de ce ne streseaza atat gandul judecatii?
cand ti se pare ca iubirea din tine moare,e greu sa-ti privesti sufletul?
ajungem oare sa confundam moartea oricarui lucru interior cu faptul judecatii?judecata de apoi sau daca nu credeti in Dumnezeu:judecata ca fatalitate?
eu nu vad nici o fatalitate,ci doar poza mintii noastre:judecata-fatalitate.
cred ca judecata de apoi e inteleasa in functie de judecata noastra,si prin ea vazuta ca fatalitate... asa cum eu scriu cu litere mici cuvintele:judecata de apoi.
sa fie marea importanta ce o dam noi lui Dumnezeu,fatalitatea?
marea importanta sa insemne putere?...oai de capul meu:)
fatalitatea sa insemne judecata?
cati oameni se folosesc de ideea de fatalitate pt a manevra ideea puterii?

A darui si a cere

dar din dar se scoate...-iata ce mi-a venit acum sa scriu.
a darui-un sentiment devenit controversa
oamenii sunt darnici de felul lor,pana ajung sa se contrazica in interiorul lor...pana ajunge sa se instaleze in ei conflictul:daruit si cerere.
normal,cererea ar insemna informatie:
uite asta sunt eu-informatia,acuma scoate darul din mine-cererea,fabricandu-l in tine-si darul...si acuma sa daruiesti "formula alchimistului".
spuneti acum,din ceea ce am scris,unde gasiti dorinta cea hulita de noile filozofii?

Liber arbitru si detinerea controlului

daca nu mi-as impune nimic in viata asta,caci oricum o fac altii in locul meu?dar cineva imi poate impune ceva, daca eu nu o fac fata de mine?bunica zicea vorbele:nu-i da apa la moara.
o observatie ce am facut-o de-a lungul vietii:
nu vad inca pe nimeni sigur ce inseamna liber arbitru...dar, daca liberul arbitru inseamna Dumnezeu?eu numai asa am putut sa am liber arbitru.interesant e ca nu simt acel control asupra vietii ci e ca si cum as merge in pas cu viata,ca si cum as lua lucruri din mine pt a merge in ritm cu ea.
hai sa-mi pun in minte o situatie teoretica:
omul acela mi-a distrus viata
si tot eu imi raspund:omul acela a facut-o cu mainile tale.
daca eu nu detin control asupra vietii mele,cine poate oare sa-mi utilizeze masinaria interioara numita control?sa zicem ca aceea masinarie e inactiva,poate cineva sa o activeze fara voia mea?
a detine control,e o sezatie determinata de mersul lucrurilor si in amestec cu afirmarea vointei tale.dar daca eu nu am aceasta senzatie,ar trebui sa-mi fie frica de ceva?
eu inca incerc sa-mi cunosc viata...asa ca,ma intreb:cum pot eu sa detin control asupra a ceva ce nu inteleg.intelegerea unui lucru se poate efectua prin detinerea controlului asupra lui?nu ar fi o limitare in functie de controlul meu?si limitat fiind acel lucru,un alt om se poate implica cu dorinta lui de control asupra unui lucru limitat,caci nelimitat nu poate.
eu am vazut cu amuzament,oameni in viata mea,cu detinerea controlului,zicand:eu nu inteleg nimic Clarisa,ce naiba faci?
ce nu faceam...asta e intrebarea.
daca as fi zis ca nu fac liberul arbitru,as fi reanoit sperantele persoanei...caci multi oameni inteleg tot felul de chestii din acesta,in functie de predominantul din mentalul lor.

tristete asumata-tristete fericita?

cand sufletul si-a spus cuvantul si iluziile isi recastiga locul pasager...tacerea ce se umple de sentimente multicolore, iti apare intai ca o fantasma.
ai dori sa spui lumii intregi ca in tine e pregatit un nou cadou spre deschidere,dar nu indraznesti caci nu stii cui sa te adresezi si nu cunosti oamenii ce vor veni.
te hotarasti sa nu mai astepti ziua de maine si iesi din tine ca o explozie de flori, primavara in lume.
dai afara din marunta functie si judecata, si o daruiesti unui poet ce face haz cu drag de propriile poticniri.
te lecuiesti de starile pasagere dandui-le unui izvoras dintr-o padure,sa umple pomii toti de seva.
si asa,in tine isi face loc de drum
stele ce cad intr-un sfarsit mai bun.

Bucurie si simtire

........lucrurile de genul acesta,cum e bucuria in viata mea nu sunt conditionate de nimic,ele nu depind nici macar de ceva din mine.
Bucuria e un refresh continuu,e ca si gustul unui fruct proaspat pus pe "limba simtirii".

eliberare

libertate pt tine inseamna ingradirea libertatii celuilalt.
libertatea adevarata nu poarta numele de individual.

pe net e la fel ca si in afara spatiului virtual,caci tot oameni sunt.

Despre Sugestii, Hipnoza, Telepatie - Documentar ( subtitrare romana )

mi-a pus cineva o pila?(o mica continuare)

a,si mai stiu ca nu am inteles azi decizia a doua bloguri, ce vorbeau despre Dumnezeu, sa nu imi acorde posibilitatea de a-mi vedea comentarile puse public.inteleg un pic de ce,dar asta nu ma intereseaza prea mult...asa ca nu pot zice ca la nivel spiritual ar fi fost o preocupare.eu sunt darnica,asa ca e bine si un comentariu doar pt o persoana,daca aceasta a facut alegerea sa nu publice.
stiu ca pe un blog era un comentariu al unei femei ce zicea ca trebuie sa ne golim de tot ceea ce ne apartine.
eu am spus ca nu exista lucru care sa ne apartina,ci doar uz(in sensul strict al cuvantului).iar in postare autorul blogului spunea : "Si de altfel eu nu spun nimic de la mine si care sa fie al meu."
si altceva ce autorul blogului spunea:"... Tatal este unica si singura noastra preocupare.Nu cunoastem si nu stim altceva mai minunat si mai inalt".
iar apoi:"Sfarsitul si Judecata nu sunt o gluma.
Si daca ar fi ceva cu adevarat bun si etern in aceasta lume nu ar veni nici un sfarsit si nu ar fi nevoie de nici o judecata."
in aceasta lume...care lume daca nu cunoastem si nu stim altceva,decat Tatal?in comentariu doar am aprobat faptul ca nu exista nimic in afara lui Dumnezeu. caci "lumea" nu poate exista in afara Lui.
autorul blogului sugereaza ca exista doua lumi:cea a lui Dumnezeu si cea a noastra...si cum am zis,nimic nu ne apartine.cea a noastra,nu este a noastra...ne-a fost imprumutata si noi ne batem joc.
autorul blogului are viziunea venirii lui Dumnezeu,in lumea noastra.
eu am viziunea faptului ca Dumnezeu este peste tot si intru tot.
oricum mie mi-a facut bucurie sa discut scurt cu acel,chiar si supravirtual...adica cu pretentia de a citii gandurile.dar ce pretentii sa mai am eu.

pe celalalt blog era despre noaptea sufletului,si eu comentam ceva despre constiinta.ceva neinteresant,doar era o informatie inca incompleta asupra mea.

amandoua blogurile le apreciez,caci vad bunatatea manifestata.
ele sunt in lista mea de bloguri si redau si aici link-uri:
http://drumuricatretine.wordpress.com/  na,si in ultima postare e scris cuvantul bunatate
http://nibiru-sfarsitul-lumii.blogspot.com/

mi-a pus cineva o pila?

ce anume invizibil s-o fi agatat de inima mea aseara?inima mea a batut ca nebuna aproape tot timpul,avand si pauze de normalitate.
stateam de vorba cu bunica despre diverse subiecte,si uitandu-ma constant in interiorul meu cum fac de obicei,am vazut un val de emotii venind spre mine...imposibil de explicat.am simtit frica.am pus stop valului si cautam explicatii.cautand explicatii,frica persista sau mai degraba insista la portile inimii mele.am zis si bunicii  mele si fiului meu ca mi-e rau si ca nu stiu ce mi-a venit...si am zis ca vreau sa-mi reduc cuvintele si ca nici ei sa nu imi vorbeasca.bunica,neatenta fiind continua sirul discutiei,aratandu-mi cazul unui baietel bolnav si ca ea apreciaza mult emisiunea aceea la televizor.imi spunea siderata ca i se vad matele acelui copil,iar eu m-am ridicat brusc si i-am spus stop,ca nu vreau detalii.ajunsa in camerea fiului meu am dat stingerea zicandu-i ca nu ma simt bine,el imi cerea sa mai ma joc cu el.m-am pus sa dorm dupa ce i-am explicat de cateva ori bunicii mele ca nu vreau detalii despre nimic,ca inteleg orice fel de vorba.dormitul,bineanteles ca a fost asa cum mai fusese in asemenea cazuri.mi s-a mai intamplat de cateva ori,in viata mea,sa mai am astfel de nopti...dar nu primeam nici un fel de avertizare,nu vedeam nimic decat ca e ceva in camera ce-mi creeaza senzatia de frica.am scris pe blog despre acele nopti si rezolvarea lor.in credinta crestina se zice ca dupa rezolvare va urma ceva mult mai puternic,mai razvratit.cunosteam riscul acesta,dar continuam sa cred in Dumnezeu.asa ca si somnul parca nu a fost somn.simteam somnul cum vine,ma invaluie si ma trage in ceva...iar eu rezistam adoptand alte practici de somn.dar,mereu ma trezeam cu senzatia ca ceva ma asista.mintea nu ma ajuta,inima imi batea ca nebuna,iar eu abia imi mai vedeam increderea...parca era pe undeva intr-o pacla neagra de fum.nimic nu ma ajuta iar proprile explicatii nu imi erau de un real folos.ma uitam ce am vazut eu inainte de venirea noptii: privirea ciudata a lui monica columbeanu inconjurata de jurnalisti,cuvintele nepotrivite ale unei tinere-curvele si comparatii,un om ce venise pe blogul meu pt a-mi spune nu stiu ce in spaniola,cazul unui baietel bolnav care nu am apucat sa-l urmaresc si cuvintele jignitoare trimise pe telefonul unchiului meu de o familie de tigani ajutata de el si de familia mea.unchiul meu a insistat sa nu le dau telefon,dar eu ma cunosteam ca pun doar intrebari in asemenea cazuri.am sunat,nu mi s-a raspuns si am zis:eh,acum au numarul acesta,al meu.nici nu am apucat bine sa inchid apelul si am vazut ca telefonul meu suna.am raspuns,si persoana mi-a zis ca vazuse ca a fost sunata.eu am spus buna seara,ca am vazut mesajul trimis pe telefonul lui S.:te fu in gura...(exact asa)...persoana mi-a inchis telefonul in nas.a da,mai fusesera niste jocuri pe calculator,la care nu am mai jucat pt ca imi simteam disconfortul la emotii prea mari,prea goale.atat a fost ceea ce m-a marcat fugar seara,iar noaptea in jurul orei 22,am simtit acel atac de anxietate...caci altfel nu stiu cum sa-i zic.vorbele mele,activitatile si gandurile mele fusesera ca intotdeauna,mici in amploare dar mari in continut.asa ca nu inteleg rostul atacului si joaca aceea cat ma voi descurca daca acesta imi apare sub ochii.Dumnezeu era alaturi de mine,de aceea nu intelegeam rostul de a ma tine pe loc,daca eu oricum nu fugeam nicaieri.
ceva este,fara asteptari.asta e realitatea.

iar am uitat...dar am si ras,caci de plans nu imi e inca.

m-am dus sa imi iau cea de-a doua ceasca de cafea si am uitat ce voiam sa scriu.cand am observat ca am uitat pentru a doua oara,pt ca uitasem, si inainte de aparitia propunerii de cafea ce mi-o facusem,mi-a venit sa rad...de ce?pt ca incercand sa-mi amintesc ce imi venise sa scriu,mi-am amintit altceva.imi priveam cuvintele tot incercand metode originale de reamintire,si mi-am amintit de cineva care se luase de gramatica mea.ma gandeam:mai, dar omul acela nu avea alceva mai important de comunicat,decat sa incerce sa imi provoace mie reactii...caci nu numai eu veneam pe acest blog sa citesc.si plus ca gramatica conteaza pt mine,un pic mai mult decat sa nu m-apuc sa scriu pe aici chineza si unii sa inteleaga turca...adica varza.imi place sa fac varza si sa mananc,si chiar am scris ceva pe carnetel despre varza calita noua,ca imi place...dar scriam,pe langa aceasta placere,si despre situatia Columbeanu.
asa...sa nu o mai lungesc si sa spun cum un gand simplu m-a facut sa rad:Eu sunt Cel ce sunt.
 nu asta m-a facut sa rad,ci virgula aceea care parca a fost subiect de film si m-a socat...socat profund:chestia cu empatia.eram in Franta,la Cannes in urma cu aproape doi ani,si acel soc m-a scos din aceea irealitate care imi dadea senzatia ca ma incolteste si ca tre' sa ii cedez.
si na,acum radeam de socul meu de atunci datorita acestui om care se luase de virgulele mele.mai ramane sa se ia cineva de puncte,puncte scrise de mine prea frecvent.
ciudat ca oamenii imi fac mie observatii,mie care observ foarte atenta cuvintele mele...deoarece acestea imi sunt foarte utile.nu zic ca gramatica imi este inutila...dar ma gandesc ca atunci cand vorbesc...cine poate sa imi observe mai bine decat o fac eu ,greselile gramaticale,caci si in vorbire cuvinte imi sunt foarte utile.intelegeti nu?eu,pe acest blog,e ca si cum as vorbi cu oameni ,nu cu oameni care vor sa fie nu stiu ce.nici nu iau in seama ce vor sa fie oamenii.aici pe blog. e vorba mea si a altora...nu exista catalogari cu finalizare pe acest blog...si e asa de usor sa nu termini in scris!
asa de iute trece timpul!voi scrie si despre asta observatii.





fiecare cu calculele lui,Monica a fost Tare,ma refer la interiorul ei sufletesc.omul acela,ca viitor fost sot,a incercat sa sugereze o intrecere prosteasca.acum ma intreb:exista oameni cu multi bani,Prosti?eu nu inteleg,caci eu nu am vazut nici prosti,nici inteligenti.acum ma pun pe ganduri pt ca eu nu am intalnit multi oameni cu multi bani...ci mai multi saraciti de bani.stiti ca aceasta credinta crestina spune ca unul din principalele lucruri sa fim alaturi de oamenii saraci?si nu ma refer la alaturarea fizica.



ce am vazut eu in strainatate la tineri,e de speriat,caci eu sunt: posibil batrana.
daca cunoasteti franceza,cautati pe blogurile tinerilor francezi...va avertizez:gramatica lor este intentionat neluata in vedere.engleza nu cunosc prea bine.

cum ar fi?

mi-a venit o idee:cum ar fi sa raspund lucrurilor din interiorul meu exact asa cum le e lor natura?
un exemplu scurt:non-existentei ca nu exista,iar existentei ca exista.
asta sa insemne acceptarea?

realitatea imediata

Intamplari in irealitatea imediata

Intamplari in irealitatea imediata

Autor(i): Max Blecher Pret: 24,90 LEI Editura: Art An aparitie: 2009 Nr. pagini: 208 pagini Tip coperta: tare Colectia: Mari scriitori romani ISBN: 9789731243627 Disponibilitate: in stoc bucati

CARTI > Beletristica si critica > Clasici romani

„Ceea ce-l înrudeşte structural pe Blecher cu Kafka, cu Bruno Schulz sau cu Robert Walser e mai ales facultatea de a se instala în nenorocire, de a o accepta ca o condiţie a vieţii curente. înainte ca boala să se manifeste, el înregistrează o agresivitate sistematică a universului, îndreptată împotriva sa. Există locuri virane sau închise, care îi provoacă invariabil stări de leşin voluptuos, prevestite printr-o bizară beţie olfactivă. Lucrurile ies din neutralitatea lor şi-l asaltează, căutând să-l fascineze sau să-l terorizeze."

                                                                                      Ovid S. Crohmălniceanu

  „Realitatea unică şi limitată a fiinţei noastre unice şi limitate seamănă cu un coşmar nocturn din care însă nimeni nu ne trezeşte: «bizara aventură de a fi om» nu este decât această zbatere inutilă în ghearele unei condiţii din care nu există ieşire, cu excepţia unor rare şi pasagere momente de beatitudine, când identitatea noastră este suspendată şi ne ingăduie, ca într-un vis frumos de această dată, să participăm la existenţa esenţială, profundă şi infinită a Marelui Tot; când, cu alte cuvinte, Je est un Autre."

Nicolae Manolescu

chiar!

nu am auzit niciodata vorbindu-se despre interes UNIC,asa de des cum se vorbeste despre interes general.

si inca ceva:cand cineva doarme,auziti miscarile voastre mai intens, mai bine...chiar va face placere?atunci, de ce cand va certati cu cineva simtiti nevoia sa trantiti,izbiti ceva...si chiar va face placere?

si mai e ceva,niste cuvinte scrise de niste adolescenti.nu stiu daca ei si-au dat seama de ceea ce au scris:
"l'amour que je lui porte est plus fort que vos pencez"- iubirea ce i-o port e mai puternica decat gandurile voastre.
 si un comentariu:
"l'amour est plus fort que tout mais des fois ca casscouile a oublier un amour"- iubirea e mai puternica decat tot,dar uneori e dificil(enervant) de uitat o iubire.
in aparenta,cuvintele lor au un inteles general,dar mai bine privit apare un inteles unic.

poze

 de pe hudba si prcek

si asta de la cineva

Măi

nu ma abtin sa nu scriu...
am vazut pe un blog,un om asa dragut...
ciudat ca zic cuvantul dragut,caci prin putinele lui cuvinte se vedea ceva mirific.
indiferent de e rau sau bine,am obiceiul sau indrazneala...de a pune tot in mine...in afar' de atunci cand mi-e lene(dar e foarte rar caci de obicei sunt entuziasta)
asa am facut din cuvintele acelui om,le-am pus frumos in mine...si le-am privit.si mi se minunau brusc ochii, si din ce in ce mai mult.
am spus ca omul acela nu scrie cantitativ pe blogul lui,dar scrie in fiecare zi.
raspunde la comentarii adesea,chiar daca sunt oameni care nu se obliga sa-i puna intrebari.
oricine scrie ce-i trece prin cap in privinta subiectului, si el da raspunsuri la fel de scurte precum postarile.
 cum ziceam,uneori mi-e lene.asa ca vreau eu...lenea este,si eu o setez la modul personal.:)stau un pic asa,si o las apoi de unde am luat-o.nu stiu daca am zis pe blogul acesta,ca am totul la dispozitie...folosesc si apoi zic mersi.uneori imi e nasol la empatie,caci atunci trece totul prin mine...am sezatia de zguduire din balamale.nu povestesc acum de aceste senzatii.

asa...lenea:eram pe emailul meu,am citit comentarile de pe blogul acela...m-am uitat si am vazut ca mai erau trei sau 4 comenturi-si hopa,am vazut si numele lui.am citit rapid ce a scris el,si am aruncat lenea cat colo,si am fugit pe blogul lui.nu stiam atunci ce imi determina insufletirea ,cu cateva grade sa depaseasca lenea.
cand am ajuns pe blog,ritualic bineanteles,am citit din nou ce mi-a raspuns mie...si apoi voiam sa citesc din nou si restul raspunsurilor.
de obicei nu fac paralela intre ce zic oamenii si ceea ce raspunde el...citesc ce raspunde el,prind sensul si apoi deduc ce sens au pus acei oameni vorbelor lor, ce abia, apoi imi rezerv tot o surpriza,de a vedea ce ei au scris.e un joc amuzant,asupra mea.
si cum ziceam,dupa ce am facut ritualul si jocul...am trecut la urmatoarea etapa:am adunat tot,am pus in mine...si văleu.
l-am vazut pe acel om,echilibristica armonioasa,jocul de-a rece cald sau mai bine zis balanta...oau,zici ca era un mag d-ala al universului si in mainile lui avea niste mingi,facand ca la circ,jongleuri.jongleuri zice imaginatia mea vizuala...dar,era ARMONIA.
na,Mirificul.

aveti rabdare...daca aveti de ce

texte preluate,cu sursa de aici
Mari filosofi ai trecutului au crezut ca valoarea de cunoastere sau buna intemeiere a cunostintelor poate fi stabilita cu referire la sursele lor si la caile pe care au fost obtinute, pornind de la aceste surse. Cunostintele noastre sunt autentice daca si numai daca sunt produsul unei surse acreditate. Multi filosofi din antichitate au caracterizat cunostintele in functie de sursele din care provin acestea: simturile sau intelectul. Prima cunoastere, conoasterea prin simturi, este numita de Democrit obscura, iar cea de-a doua, cunoasterea prin intelect, autentica. Motivul opozitiei simturi – intelect, aparenta – cunoastere a esentei apare in filosofia lui Platon. Stiinta se atinge printr-o progresiune de la cunoasterea prin simturi a lumii sensibile, la cunoasterea prin intelect a adevaratei realitati, a lumii esentelor si formelor pure, eterne.

Rationalismul, ca pozitie epistemologica, este solidar cu anumite supozitii de natura metafizica, cu ideea ca universul reprezinta un sistem unitar si ordonat. Cu ajutorul ratiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvaluite de simturi.

O tema centrala in conceptia rationalista asupra originii si surselor cunoasterii care si-a pastrat actualitatea este tema ideiilor innascute. Acesta tema a fost tratata in dialogul ,,Menon” al lui Platon. Ideile inascute sunt idei ce nu sunt primite din afara si nici nu sunt alcatuite de noi, ci ele exista in spirit. Teoria potrivit careia intreaga noastra cunoastere prin ratiune pura isi are sursa in idei innascute va fi reluata de Leibniz. Acesta propune o noua teorie asupra originii adevarurilor necesare ale ratiunii, o teorie de natura sa dea socoteala atat de rolul reflectiei, cat si a experientei, in dobandirea lor. Aceste adevaruri pot fi descoperite doar prin cercetare si osteneala, printr-un mare efort de atentie concentrat asupra a ceea ce se afla in spiritul nostru, efort ce va fi provocat si orientat de impresiile simturilor. Ideile innascute nu ar putea fi dobandite, crede Leibniz, fara stimularea pe care ne-o dau simturile. Ele declanseaza procesul ce duce la actualizarea ideilor innascute. Filosoful german nu neaga contributia simturilor in cunoasterea autentica ce caracterizeaza rationalismul platonic.

Dar daca intreaga noastra cunoastere ar fi limitata la cea care se origineaza in experianta, marginile cunoasterii ar fi destul de inguste. Locke scapa o asemenea concluzie radicala admitand ca oamenii poseda inafara cunoasterii prin experienta si o cunoastere intuitiva precum si o cunoastere demonstrativa. Prin experienta obtinem, cunostinte despre natura exterioara, cunoasterea intuitiva este cunoasterea existentei noastre ca spirite, iar cunoasterea demonstrativa este cunoasterea existentei lui Dumnezeu.

In ceea ce-l priveste pe Kant, acesta a distins mai clar decat filosofii de pana la el intre teoria cunoasterii si psihologia empirica. El a socotit ca cercetarea facultatilor si activitatilor mintale ce intervin in constituirea cunostintelor nu este de domeniul teoriei cunoasterii, ci al psihologiei empirice. Kant crede ca filosofia cunoasterii se intereseaza exclusiv de intemeierea cunostintelor si nu de demersurile prin care se constituie ele, de geneza lor. El spune ca arice cunoastere despre fapte, numita de el ,,experienta”, ia nastere prin conlucrarea sensibilitatii si intelectului. Cunoasterea este rezultatul aplicarii categoriilor si principiilor intelectului materialului pe care il ofera sensibilitatea, o activitate prin care impresiile sensibile sunt comparate, legate intre ele sau separate. 

Un motiv fundamental al conceptiei empiriste asupra cunoasterii il constituie supozitia ca intreaga noastra cunoastere se origineaza in informatiile care ne sunt date nemijlocit de simturi, informatii a caror adecvare ar fi asigurata de caracterul pasiv, pur receptiv al subiectului cunoscator. De la impresii senzoriale trecem la observatii, care nu ar fi decat formularea lingvistica a acestor impresii, iar de la observatii trecem la teorie.

Alte doua motive ale conceptiei empiriste asupra cunoasterii, strans colerate cu intuitia ca exista o sursa ultima a cunoasterii, un punct de plecare absolut in cunoastere, sunt cele ale primatului abstractizarii si inductiei.

Multi filosofi empiristi au sustinut ca notiunile iau nastere din ceea ce ne este dat nemijlocit de simturi printr-un demers mintal numit ,,abstractizare”. Notiunile ar fi produsul proceselor de abstractizare si ar putea fi caracterizate drept abstractii. Prin abstractizare separam ceea ce este comun si esential de ceea ce este individual, neesential si retinem determinarile generale si esentiale, separate de existentele individuale. Daca abstractizarea urmeaza sa explice cum iau nastere notiunile din inregistrari considerate pure, inductia, asa cum a fost inteleasa de empirismul clasic, ar trebui sa explice cum iau nastere enunturi generale, reguli, uniformitati sau legi din enunturi ce descriu fapte particulare. Acest fel de a intelege inductia a fost numit de Popper ,,teoria psihologica a inductiei”. Teoria porneste de la supozitia ca ar exista un primat temporal si psihologic al cunostintelor despre fapte particulare in raport cu enunturile ce formuleaza legi sau regularitati. Cunoasterea ar porni de la simpla inregistrare a faptelor prin observatie si s-ar ridica la generalizari prin inductie.

Teoriile moderne care atribuie un rol semnificativ unor structuri mintale innascute in constituirea cunoasterii pot fi caracterizate drept o reluare a conceptiilor rationaliste clasice, care sustineau ca exista adevaruri de ratiune innascute in mintea noastra. Incercand sa explice ce iseamna ca o idee, care nu este nici derivata din datele simturilor, nici plasmuita de noi, este innascuta, Descartes recurge la o comparatie: ne nastem cu capacitatea de a cunoaste idei asa cum ne nastem cu predispozitia de a contacta o anumita boala ereditara. A spune ca o boala este ereditara inseamna ca ceva exista in mod virtual, care va deveni actual in anumite conditii. Descartes spune ca oamenii au anumite idei innascute, chiar daca multi dintre ei nu intra in posesia lor niciodata. Pentru ca aceste cunostinte sa devina reale se cere o concentrare intensa a atentiei asupra a ceea ce este in noi. Experienta declanseaza procese mintale ce conduc, in cazul unor oameni cu aptitudini pentru reflectie, la cunoasterea adevarurilor de ratiune.

Din perspectiva nativista, propusa de Chomsky, o cunoastere a limbii exista si atunci cand principiile innascute care o fac posibila nu sunt utilizate. El da ca exemplu, acel stadiu al dezvoltarii vorbirii in care copilul insira cuvinte fara elemente gramaticale, asa – numita ,,vorbire telegrafica”, el cunoaste in sens structural limbajul, pe care incepe sa-l vorbeasca mai tarziu.

Chomsky crede ca limbajul este un domeniu particular al cunoasterii si a fost caracterizat drept ,,o oglinda a mintii”. Lingvistica teoretica este infatisata ca o ramura a psihologiei cunoasterii, iar telul ei este descoperirea realitatii mintale ce sta la baza comportarii lingvistice. Lingvistul american afirma ca studiul limbajului poate clarifica si sustine anumite concluzii asupra cunoasterii omenesti, care se coreleaza in mod direct cu probleme clasice in filosofia mintii.

TREBUIE! ... si parerea de rau

ar trebui sa para rau...chiar si cand nu(-i) trebuie(parerea de rau).

suparatii suparaciosilor....comentariu

toteu-"nu inteleg.vad multe persoane care doresc sa-si inchida blogul din cauza unor cuvinte...ale nu stiu cui.zici ca ...cineva s-a pus pe traznai rautacioase,sa supere suflete frumoase..OH,sa vina si la mine cineva sa ma supere...dar cu ce?cu ceva rau,ce nu stiu inca?despre mine?hai ca-i culmea... Sunt tare curioasa sa observ acei oameni suparati, care supara suflete sprintene."

in ultimul timp m-am abonat  la multe bloguri ce tocmai se voiau inchise...au vreo semnificatie aceste intamplari pt mine?
am deschis blogul iubire si frumusete din cauza mea...si sa il inchid din cauza cuiva?simt o nepotrivire aici si de multe ori, nepotrivirile ce-mi zgaraie pe timpan, imi par minciuni adresate de mine,doar mie.
stiu de ce am deschis blogul...dar voi sti vreodata de ce l-as inchide?
oricat de motivata voi fi vreodata sa il inchid,nu cred ca voi avea un raspuns sincer de la mine la intrebarea de ce o fac.
poate blogul voi indrazni vreodata sa il inchid,dar ca si la suflet ...nu voi gasi motiv caruia sa-i pun numele de sinceritate.
sa mentionez:sufletul...chiar nu am indraznit vreodata sa il inchid...a fost ceva mai puternic decat mine,o piedica.

FUNDAMÉNT

daca vei ajunge vreodata vizionar,nu uita ca fundamentul oricarei revelatii este iubirea.

Zambiti

Matricea vie from Anti Iluzii on Vimeo.

am zambit la toata vizionarea filmului,si parca mi se parea ca si oameni  din video au acelasi zambet.

Eroi si iubire

nedreptatea fabrica eroi pe banda...mici,mari nu conteaza...caci ei formeaza un tot inca de la inceputul vremurilor,cand Dumnezeu i-a facut oameni, cu suflul Lui.

Season of the Witch 2011

 nu stiu daca ati vazut filmul,dar mie mi-a placut.
site pt. vizionarea filmului(va trebuie un calculator bun,pt sa puteti vedea filmul):
http://filmehd.net/season-of-the-witch-2011-filme-online-subtitrate.html

si pe youtube, prezentarea:

Definitia raului si explicatia data de elevul Albert Einstein

Într-o sală de clasă a unui colegiu, un profesor ţine cursul de filozofie :

- Să vă explic care e conflictul între ştiinţă şi religie…
Profesorul ateu face o pauză şi apoi îi cere unuia dintre noii săi studenţi să se ridice în picioare.
- Esti creştin, nu-i aşa, fiule?
- Da, dle, spune studentul.
- Deci crezi în Dumnezeu?
- Cu siguranţă.
- Dumnezeu e bun?
- Desigur, Dumnezeu e bun.
- E Dumnezeu atotputernic? Poate El să facă orice?
- Da.
- Tu eşti bun sau rău?
- Biblia spune ca sunt rău.
Profesorul zâmbeşte cunoscător. Aha! Biblia! Se gândeşte puţin…
- Uite o problemă pentru tine. Să zicem că există aici o persoană bolnavă şi tu o poţi vindeca. Poţi face asta. Ai vrea să o ajuţi? Ai încerca?
- Da, dle. Aş încerca!
- Deci eşti bun.
- N-aş spune asta.
- Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea să ajuţi o persoană bolnavă dacă ai putea. Majoritatea am vrea dacă am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu răspunde, aşa că profesorul continuă :
- Dumnezeu nu ajută, nu-i aşa? Fratele meu era creştin şi a murit de cancer, chiar dacă se ruga lui Iisus să-l vindece! Cum poţi spune că Iisus e bun? Poţi răspunde la asta?
Studentul tace…
- Nu poţi răspunde, nu-i aşa?
El ia o înghiţitură de apă din paharul de pe catedră ca să-i dea timp, studentului, să se relaxeze…
- Hai să o luăm de la capăt, tinere! Dumnezeu e bun?
- Păi…, da, spune studentul.
- Satana e bun?
Studentul nu ezită la această întrebare:
- “Nu”.
- De unde vine Satana?
Studentul ezită….
- De la Dumnezeu.
- Corect! Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i aşa? Zi-mi, fiule, există rău pe lume?
- Da, dle.
- Răul e peste tot, nu-i aşa? Şi Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
- Da.
- Deci cine a creat răul? ??
… Profesorul a continuat:
- Dacă Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat şi răul! Din moment ce răul există şi conform principiului că ceea ce facem, defineşte ceea ce suntem, atunci înseamnă că Dumnezeu e rău!
Din nou, studentul nu răspunde…
- Există pe lume boli? Imoralitate? Ură? Urâţenie? Toate aceste lucruri groaznice, există?
Studentul se foieşte jenat…
- Da.
- Deci cine le-a creat?
Studentul iarăşi nu răspunde, aşa că profesorul repetă întrebarea:
- CINE LE-A CREAT? !?
Niciun răspuns. Deodată, profesorul începe să se plimbe în faţa clasei. Studenţii sunt uimiţi.
- Spune-mi…, (continuă el, adresându-se, altui student)…
- Crezi în Dumnezeu, fiule?
Vocea studentului îl trădează şi cedează nervos :
- Da, dle profesor, cred.
Bătrânul se opreşte din mărşăluit…
- Ştiinţa spune că tu ai 5 simţuri pe care le foloseşti pentru a identifica şi observa lumea din jurul tău! L-ai văzut vreodată pe Dumnezeu?
- Nu, dle. Nu L-am văzut!
- Atunci spune-ne dacă L-ai auzit vreodată pe Dumnezeul tău?
- Nu, dle, nu L-am auzit!
- L-ai simţit vreodată pe Dumnezeul tău, L-ai gustat sau Lai mirosit? Ai avut vreodată o experienţă senzorială a lui Dumnezeu???
- Nu, dle, mă tem că nu!
- Şi totuşi crezi în El???
- Da.
- Conform regulilor empirice, testabile, demonstrabile, ştiinţa spune că Dumnezeul tău nu există! Ce spui de asta, fiule?
- Nimic, răspunde studentul. Eu am doar credinţa mea!
- Da, credinţa, repetă profesorul. Asta e problema pe care ştiinta o are cu Dumnezeu! Nu există nicio dovadă, ci doar credinţa!
Studentul rămâne tăcut pentru o clipă… după care, pune şi el o întrebare :
- Dle profesor, există căldură?
- Da
- Şi există frig?
- Da, fiule, există şi frig!
- Nu, dle, nu există! !!
Profesorul îşi întoarce faţa către student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tăcută… Studentul începe să explice :
- Poate exista multă căldură, mai multă căldură, super-căldură, mega-căldură, căldură nelimitată, căldurică sau deloc căldură, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge până la 458 de grade sub zero, ceea ce nu înseamnă căldură, dar nu putem merge mai departe! NU EXISTĂ FRIG! !! Dacă ar exista, am avea temperaturi mai scăzute decât minimul absolut de -458 de grade! Fiecare corp sau obiect e demn de studiat dacă are sau transmite energie, şi căldura e cea care face ca un corp sau material, să aibă sau să transmită energie. Zero absolut (-458 F) înseamnă doar, ABSENŢA TOTALĂ A CĂLDURII!!!
- Vedeţi, d-le profesor, frigul e doar un cuvânt pe care îl folosim pentru a descrie absenţa căldurii! Nu putem măsura frigul! Nu există unităţi de măsură pentru frig! Căldura poate fi măsurată în unităţi termice, deoarece căldura este energie! Frigul NU E OPUSUL CĂLDURII, d-le profesor, ci doarABSENŢA EI!!!
Clasa e învăluită în tăcere! Undeva cade un stilou şi sună ca o lovitură de ciocan…
- Dar întunericul, dle profesor? Există întunericul? ??
- Da, răspunde profesorul fără ezitare. Ce e noaptea dacă nu întuneric? !?
- Din nou, RĂSPUNS GREŞIT, d-le profesor! Întunericul nu este “ceva”, esteABSENŢA A “CEVA”! !! Poate exista lumină scăzută, lumină normală, lumină strălucitoare, lumină intermitentă, dar dacă nu există lumină constantă, atunci nu există nimic, iar ACEST NIMIC ÎL NUMIM ÎNTUNERIC! !!
Acesta este sensul pe care îl atribuim acestui cuvânt! În realitate, ÎNTUNERICUL NU EXISTĂ! !! Dacă ar exista, am putea face ca întunericul să fie mai întunecat sau mai puţin întunecat şi l-am putea măsura cu unităţi de măsură, nu-i aşa??????
Profesorul începe să-i zâmbească, studentului din faţa sa! Se pare ca acesta va fi un semestru bun…
- Ce vrei să demonstrezi, tinere?!?
- Dle profesor, vreau să spun că premisele dvs filosofice SUNT GREŞITE DE LA BUN ÎNCEPUT şi de aceea concluzia TREBUIE să fie şi ea greşită! !!
De data asta, profesorul nu-şi poate ascunde surpriza :
- Greşită?!? Poţi explica în vreun fel???
- Lucraţi cu premiza dualităţii (explică studentul)… Susţineţi că există viaţă şi apoi că există moarte, un Dumnezeu bun şi un Dumnezeu rău… Consideraţi conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem măsura… Domnule profesor, ştiinţa nu poate explica nici măcar ce este acela un gând!!!
Folosim electricitatea şi magnetismul, dar NIMENI nu a văzut sau nu a înţeles pe deplin vreuna din acestea două! Să consideri că moartea e opusul vieţii, înseamnă să ignori că moartea nu există ca lucru substanţial! MOARTEA NU E OPUSUL VIEŢII, ci doar ABSENŢA EI!!! Acum spuneţi-mi, dle profesor, le predaţi studenţilor teoria că ei au evoluat din maimuţă?!?
- Dacă te referi la procesul evoluţiei naturale, tinere, da… evident că da!!!
- Aţi observat vreodată evoluţia cu proprii dvs ochi, d-le profesor?!?
Profesorul începe să dea din cap, încă zâmbind, când îşi dă seama încotro se îndreaptă argumentul… Un semestru foarte bun, într-adevăr…
- Din moment ce nimeni nu a observat procesul evoluţiei în desfăşurare şi nimeni nu poate demonstra că el are loc, dvs. le predaţi studenţilor CEEA CE CREDEŢI, nu?!? Atunci, ce sunteţi, om de ştiinţă sau predicator???
Clasa murmură… Studentul tace până când emoţia se mai stinge…
- Ca să continuăm demonstraţia pe care o făceaţi adineaori, celuilalt student, permiteţi-mi sa vă dau un exemplu, ca să înţelegeţi la ce mă refer!
Studentul se uită în jurul său, în clasă…
- E vreunul dintre voi care a văzut vreodată creierul domnului profesor?!? Clasa izbucneşte în râs… E cineva care “a auzit” creierul profesorului, l-a simţit, l-a atins sau l-a mirosit??? Nimeni nu pare să fii făcut asta! Deci, conform regulilor empirice stabilite şi conform protocolului demonstrabil, ştiinţa spune – cu tot respectul, d-le profesor – CĂ NU AVEŢI CREIER! !!Dacă ştiinţa spune că nu aveţi creier, cum să avem încredere în cursurile dv. , d-le profesor???
Acum clasa e cufundată în tăcere… Profesorul se holbează la student, cu o faţă impenetrabilă…
În fine, după un interval ce pare o veşnicie, bătrânul profesor răspunde:
- Presupun că va trebui să crezi acest lucru, pur si simplu…
- Deci, acceptaţi că există credinţa şi, de fapt, credinţa există împreună cu viaţa, continuă studentul. Acum, d-le, credeţi că există răul???
Acum, mai nesigur, profesorul răspunde:
- Sigur că există! Îl vedem zilnic! !! Răul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului faţă de om! Se vede în nenumăratele crime şi violenţe care se petrec peste tot în lume! Aceste manifestări nu sunt nimic altceva decât răul! !!
La asta, studentul a replicat:
- RĂUL NU EXISTĂ, d-le profesor, sau cel puţin nu există ca lucru în sine! Răul e pur şi simplu ABSENŢA LUI DUMNEZEU!!!Este exact ca şi întunericul şi frigul, un cuvânt creat de om pentru a descrie ABSENŢA LUI DUMNEZEU! Nu Dumnezeu a creat răul! Răul este ceea ce se întâmplă când din inima omului lipseşte dragostea lui Dumnezeu! Este ca frigul care apare când nu există căldură sau ca întunericul care apare când nu există lumină…
Profesorul s-a aşezat jos, fără a mai scoate un cuvânt…

P. S. : Studentul respectiv se numea…. ALBERT EINSTEIN

text copiat de aici

Fata merge pe jos-ALEXANDRINA HRISTOV

moartea

Ce te face sa nu crezi in Dumnezeu?

Dorinta cea mai scumpa,ce nu-i gasim arma ce o distruge: taisul-a nu sti

ce naspa este sa nu stii ce doresti...sa crezi ca intr-un moment esti sigur,iar in urmatorul moment sa vezi ca iar nu mai stii.e ca o intrebarea:cum poti sa stii ce este in aceasta carte daca nici macar nu ai ajuns la urmatoarea pagina.
te agati de orice dorinta care are aparenta ca ai putea sa o faci mai sigura,in acelasi timp facandu-le pe celalalte mai putin sigure.

hai sa va zic eu un fapt ciudat:sa cauti sa stii ce doresti,pt a scapa de dorinta.de ce sa scapi de dorinta?pt ca nu sti nici ce vei face cu ea.e ca si cum cauti in filele unei carti,ceva util tie...dar nu stii inca la ce ti-ar servi acel util.
poti sa te bazezi pe intuitie in cautarea dorintei,pastrand in acelasi timp dorinta de a elimina dorinta?
voi ce credeti?si da,si nu?

ce curios lucru?un moment iti aduce faptul ca sti,iar urmatorul iti aduce faptul ca nu stiai...dar ca sti.seamana cu o transformare a lui Sti...in a Fi.

Iubire-comentariu

de aici
Iunia-azi sunt fericita ca intotdeauna,dar acum aceasta fericire ma cuprinde clipa de clipa...nu mai pot sa fug...cum am zis pe blogul meu printr-un citat:clipa de acum este tot ce exista,asa ca nu am sa fug.azi iubesc orice,tot,si pe tine si pe Joker...cu sentimente diferite,dar va iubesc.:)))
dar,aceasta fericire nu ma impiedica sa ma uit in trecutul meu, si sa observ sentimentul demult trecut al faptului ca atrageam prostii ca furnicile la dulce.ah,ce ma ofticam atunci...de fapt in sentimentul ofticii,observam doua elemente:plangerea de mila si fatalitatea.dar sti care a fost sansa mea?ca am raspuns fatalitatii cu alta fatalitate.fatalitatea de a fi mai mare decat fatalitatea in sine.
sti de unde vine dorinta de a scapa de prosti?din faptul/frica sa nu cumva sa vezi prosti acolo unde nu sunt,inclusiv in tine daca nu iti acorzi increderea/sinceritatea ce ti se cuvine...ti se cuvine,mai mult decat existenta oricarui prost DE PE lumea aceasta.
Eu fiind proasta,nu crede in mine...ci in tine...asa vei reusi sa vezi aparenta prostiei mele,daca aceasta exista.acest lucru ii e dedicat si lui Joker,cu subintelesul pe care il stim amandoi.pe Joker il rog din tot sufletul cu sentimentele aditionale ce i se cuvin lui,dragul de el.
uf,: ) ce bine ca uneori ma mai prinde inspiratia asta salvatoare...chiar de e putin pt altii,pt mine e enorm cat de la mine pana la ei.

dualismul

ce inselator este!ca orice lucru facut de mana omului.
discutand cu mai multi oameni ce cred in dualism,am observat ochiul nevazut al acestuia.dupa cum am mai specificat in paginile acestui blog si prin comentarii,eu nu cred in absolut nimic.exista o singura credinta in om unica,inseparabila,neframantabila,de nesfaramat,de neinfatisat prin diverse fete inventabile.credinta este Dumnezeu in sine.un sine trimis ca un sol de la Dumnezeu,ce contine aceasta credinta-suflul lui Dumnezeu intruchipat.ar fi aiurea sa-mi zic ca aceasta intruchipare e Insusi Dumnezeu.este doar un respect reciproc de la egal la egal si ma inchin la vederea Totului ce intruparea aduce.Dumnezeu- este,nu exista Dumnezeu -cred...stiu ca e ciudat ce zic,dar ve-ti intelege voi intr-o zi.
spunand aceasta puteti intelege ca sunt clara in vederile din mine,supra-puse dualitatii.
Dualitatea consideră ca principiu al existenței două elemente diferite și ireductibile,iar prin ele se incearca separarea cotidianului sau unirea lui.
amandoua intentii, sunt prostii pt ca este o tactica de a sugera posibilitatea separarii.
sa intentionezi sa unesti ceva ce este,de neputinta de separat nici macar ca fateta.
stiti ca se zice sa nu te inchini idolilor si doctrina este tot un idol.
m-am dus sa-mi iau o cafea din bucataria de vara,si ca-ntotdeauna m-am uitat pe cer fara vre-o intentie,nici macar cea de obisnuinta.si ce credeti ca am vazut?:)))
bineanteles ca am vazut nori si cer,si imediat mi s-a facut o paralela cu ceea ce scriam aici.ceea ce mi-a atras atentia era ca,cerul era impartit in doua de nori:jumatate acoperit complet cu nori cenusii de ploaie,iar cealalta jumatate cu nori razleti,albi si luminosi,iar printre acestia se vedea cerul cu a sa consistenta clara.
ma tot gandesc sa va invit sa deduceti voi ce paralela am facut prin ridicarea privirii la cer,deoarece pana acuma v-am lasat liberul albitru pt a se desfasura in intentia de a comenta la postarile mele.am vazut ca unora dintre voi,liberul arbitru nu le-a fost suficient,asa ca acestia sa stie ca in libertatea lor se afla si invitatia mea.

Iubire-Soare

ce fain e sa te bucuri cand cineva e indragostit de tine,dar cel mai fain e sa te bucuri impreuna cu acela de faptul ca el e indragostit de tine.
nici nu am cuvinte sa explic aceasta...dar stiu ca acela care imi va permite aceasta bucurie...il voi iubi.imi vine sa topai de bucurie,dar o caldura care ma topeste pe din-nauntru ma aduce in modestia acestui sentiment,transformandu-ma in dulce, cald si soare.

Sa patrundem mai adanc in clipa de acum(1)

Capitolul 3

Nu vă căutaţi sinele în minte
Simt că mai am multe lucruri de aflat despre felul în care funcţionează mintea mea, înainte de a putea să mă apropii măcar de conştiinţa deplină sau de iluminarea spirituală.

Nu, nu este aşa. Problemele minţii nu pot fi rezolvate la nivelul minţii. După ce aţi înţeles principala disfuncţie, nu mai aveţi nevoie să înţelegeţi sau să aflaţi prea multe. Studiul complexităţii minţii vă poate transforma într-un bun psiholog, dar nu vă va duce mai departe de nivelul mental, aşa cum studiul nebuniei nu este suficient pentru a aduce sănătatea mintală. Aţi înţeles deja mecanismele de bază ale stării de inconştienţă: identificarea cu mintea, fapt ce creează un sine fals, ca substitut al sinelui dvs. adevărat, înrădăcinat înFiinţă. Deveniţi „o mlădiţă din vie” [v. Ioan15, 1], după cum a spus Isus.
Nevoile sinelui fals sunt fără sfârşit. Ea se simte vulnerabilă şi ameninţată, aşa că trăieşte constant într-o stare de frică şi dorinţă. După ce aţi aflat cum operează disfuncţia principală, nu mai aveţi nevoie să exploraţi nenumăratele sale manifestări, nu este nevoie să le transformaţi într- o complexă problemă personală. Desigur,sinele fals adoră să facă acest lucru. El este mereu în căutarea unui lucru de care să se ataşeze pentru a-şi menţine şi întări sentimentul iluzoriu de
identitate şi se va ataşa imediat de problemele dvs. Acesta este motivul pentru care, în cazul atâtor oameni, mare parte din sentimentul lor de identitate este strâns legat de propriile probleme. După ce aceasta s-a întâmplat, ultimul lucru pe care ei şi l-ar dori ar fi să se elibereze; ar însemna să-şi piardă
sinele. Sinele fals se poate investi într-o măsură foarte mare în durere şi suferinţă.
Odată ce aţi recunoscut că la baza stării de inconştienţă stă identificarea cu mintea, stare care, desigur, include şi emoţiile, ieşiţi din ea. Deveniţi prezent. Când sunteţi prezent, îi puteţi permite minţii să fie aşa cum este fără să vă împotmoliţi în ea. Mintea în sine nu este disfuncţională. Este un instrument minunat. Disfuncţiile apar atunci când vă căutaţi pe dvs. înşivă în ea şi consideraţi în mod greşit că dvs. sunteţi totuna cu mintea dvs. Ea devine atunci o minte condusă de sinele fals şi pune stăpânire pe întreaga dvs. viaţă.
Puneţi capăt iluziei timpului.

Pare aproape imposibil să scăpăm de identificarea cu mintea. Toţi suntem afundaţi în ea.
Cum înveţi un peşte să zboare?

Iată care este cheia: puneţi capăt iluziei timpului. Timpul şi mintea sunt inseparabile. Eliminaţi timpul, şi mintea se opreşte — dacă nu alegeţi cumva să o puneţi la treabă.
A te identifica cu propria minte înseamnă a fi prins în timp: impulsul de a trăi aproape exclusiv prin memorie şi anticipare. Aceasta creează o preocupare continuă pentru trecut şi viitor — gândul la recunoaşterea momentului prezent şi la a-i îngădui să existe trezeşte neplăcerea.
Impulsul apare pentru că trecutul vă conferă o identitate, iar viitorul menţine promisiunea salvării, a împlinirii sub orice formă. Amândouă sunt iluzii.

Dar cum am mai funcţiona în această lume dacă am fi lipsiţi de simţul timpului? Nu ar mai exista scopuri pe care să ne străduim să le atingem. Nu am mai şti cine suntem, pentru că trecutul face din noi ceea ce suntem azi. Cred că timpul este ceva foarte pretios si trebuie să învăţăm să-l folosim cu inteligenţă, în loc să-l risipim.

Timpul nu este deloc preţios, pentru că este o iluzie. Ceea ce percepeţi ca preţios nu este timpul, ci singurul moment existent în afara sa: Clipa de acum. Ea este într-adevar preţioasă. Cu cât sunteţi mai concentrat asupra timpului — trecut şi viitor —, cu atat pierdeti mai mult din vedere Clipa de acum, cel mai preţios lucru care există.
De ce este cel mai preţios lucru? În primul rand, pentru că este singurul care există. Este tot ceea ce există. Eternul prezent este spaţiul în care se derulează viaţa dvs., singurul factor care rămâne constant. Viaţa este acum. Nu a existat niciodată vreun timp în care viaţa dvs. să nu fie acum şi nici nu se va întâmpla vreodată. În al doilea rând, Clipa de acum este singurul punct care vă poate duce dincolo de graniţele limită ale ale mintii. Este singurul punct de acces în lumea lipsită de timp şi de formă a Fiinţei.



Nimic nu există în afara Clipei de acum
Trecutul şi viitorul nu sunt la fel de reale, uneori chiar mai reale decât prezentul? La urma- urmei, trecutul determină felul nostru de a fi şi modul în care ne percepem şi ne comportăm în prezent. Iar obiectivele noastre viitoare determină acţiunile pe care le întreprindem în prezent.

Nu aţi înţeles încă pe deplin esenţa lucrurilor pe care vi le-am explicat pentru că încercaţi să le înţelegeţi mental. Mintea nu poate înţelege acest lucru, numai dvs. puteţi. Vă rog, ascultaţi-mă.
A existat vreodată un moment când aţi trăit, făcut, gândit sau simţit vreun lucru în afara Clipei de acum? Credeţi că se va întâmpla vreodată? Este posibil ca un lucru să se întâmple sau să existe în afara Clipei de acum? Raspunsul este evident, nu-i asa?
Nimic nu s-a întâmplat vreodată în trecut; toate se întâmplă în Clipa de acum.
Nimic nu se va întâmpla vreodata în viitor; totul se întâmplă în Clipa de acum.
Ceea ce consideraţi trecut este, de fapt, o amprentă de memorie, înmagazinată în minte, a unei Clipe de acum mai vechi. Când vă amintiţi trecutul, reactivaţi această amprentă — tot în prezent. Viitorul este o Clipă de acum imaginată, o proiecţie a minţii. Când apare, apare sub forma Clipei de acum. Când vă gândiţi la viitor, faceţi aceasta tot în Clipa de acum. Evident,trecutul şi viitorul nu au realitate proprie. Aşa cum Luna nu are o lumină proprie şi poate doar să
reflecte lumina Soarelui, tot aşa trecutul si viitorul sunt doar palide reflexii ale luminii, ale puterii şi ale realităţii prezentului etern. Ele îşi împrumută realitatea de la Clipa de acum.
Esenţa cuvintelor mele nu poate fi înţeleasă de minte. În momentul înţelegerii, în conştiinţă se produce o trecere de la minte la Fiinţă, de la timp la prezenţă. Brusc, totul vi se pare viu, radiaza energie, emană prezenţa Fiinţei.

Eckhart TOLLE

cuvinte pentru tine

Create a playlist at MixPod.com


cum muzica umple acea sala din video,asa vad eu in mine ascultand aceasta melodie...vad ca ceva ce consideram departe imi umple un gol interior.asa ca pot sa zic ca aceasta melodie,ma inspira...ca orice creatie a omului insuflat de frumos.

iubire si frumusete- ce parere?

vorbeam astazi la telefon cu un barbat care deja de multisor timp doreste sa oficializeze in inima mea relatia dintre noi.
imi spunea ca a fost sunat de o cunostiinta de a lui pt a se duce la spital sa-l ia cu masina si sa il duca acasa. la aceea ora nu mai erau autobuze pt ca se facuse noaptea. cunostiinta comuna noua,intrase in spital pt ca avusese tensiunea prea mare si se speriase. discutia intre mine si barbatul care se ducea spre spital sa ia omul,a fost asa:
el: am vazut eu ieri,ca parca nu era bine.
eu: stiu,mi-ai zis...si la bunica mea venea sa isi verifice tensiunea cu tensiometru. intr-o zi a chemat-o pe bunica zicandu-i ca la orice efort incepe sa-i bata inima prea tare, si nu se simte bine.bunica a constatat ca avea tensiunea prea mare si i-a dat niste medicamente de la ea.
tot eu: daca s-a mutat de la tara in oras, in Valcea, o fi facut abuz(numeric,caci pt el asta inseamna satisfactie)cu gacicile pe-acolo.
el: poate...(o pauza,in vorbire)...poate asa ai facut si tu cand ai stat in Valcea.
eu: eh, as fi vrut eu... caci asta ar fi insemnat zapaceli care sa ma pregateasca de indragostire.dar stii ca eu nu ma indragostesc usor(asa ca zapacelile ar fi utile doar pt divertisment). sau poate imi e usor sa ma indragostesc, dar e calm, i-au lucrurile asa cum sunt.
..............................................................................................................................................................
dupa ce am inchis telefonul, vedeam ca ceva inca imi sta pe creier referitor la aceasta discutie. cand ma uit, derulez de la capat discutia, si "click-ul" s-a oprit pe aceste cuvinte: "sau poate imi e usor sa ma indragostesc, dar e calm, i-au lucrurile asa cum sunt." observasem inca din timpul discutiei ca aceste cuvinte,mi le-am zis mie pt prima oara, pt prima oara in viata mea. le mai zisesem unor oameni,de-a lungul vietii mele, sa vad daca ei le cred... caci eu nu le credeam. eu imi spuneam mereu contrariul, si alti oameni mi-au spus-o.imi spuneam mereu ca nu reusesc sa ma indragostesc, imi repetam ca nu reusesc pt a crede neputinta mea... si totusi nu reuseam sa cred nici aceasta.
asa ca aceste cuvinte spuse mie insami, au venit pt prima oara amestecate, cu un sentiment mai usor perceptibil: prietenia. asta seara, am simtit prietenia fata de ideea de a fi indragostita. nu stiam ca ideea ofera acest cadou.
bineanteles ca m-am intrebat de ce in discutia cu el, cu acest om... de ce acum. acest om personifica manipulatorul de reactii ale celorlalti. singura reactie a lui,in aceasta ocupatie,este de a rade.
de cand il cunosc s-a straduit sa starneasca reactii in mine... pana s-a indragostit. nu a reusit sa-si manifeste activitatea pe pielea mea, caci eu aveam doua motive pt a-i refuza asteptarile:
-este cu mult prea in varsta fata de mine si timpul i-a dat destule amanari
-in relatile cu oamenii, ma intereseaza mai multe chestii, decat reactiile omului; mai ales ca vazusem ca el o face doar pt a fi cu un pas in fata celuilalt cu scopul de a-si manipula mai usor ceva din interiorul sau, pt ca ceilalti sa nu vada acel ceva.
eh, fiecare cu preferintele lui.

cineva mi-a spus alaltaieri noapte pe messenger, ca: ceea ce vezi la celalalt, este doar in mintea ta.
tinand cont de ceea ce am scris, puteti sa imi ziceti si mie ce deduceti voi ca se afla in mintea mea? iubirea si frumusetea o vedeti? ceea ce am scris, pe blog pana acuma, releva ceva despre mine? faceti-va o imagine si comentati-o, va rog.

gandul:iubitul meu, si impacarea sentimentului

azi,in timp ce rasfoiam niste cuvinte scrise de-ale mele care ma bucurau,mi-a venit gandul la cineva.nu conteaza cine este,si ma gandeam ca mi-ar face placere ca si el sa citeasca acele cuvinte.ceea ce m-a surprins era ca printre gandurile mele doritoare de prezenta lui in a lectura,s-a strecurat o soapta pe buzele mele:iubitul meu.m-am oprit uimita din acele ganduri pt a face loc altor ganduri.vedeam ce frumos ma simt sa zic iubitul meu,in amintirile mele devenise inexact sentimentul de iubit alaturea mie.am observat cum dadeam la o parte o suma de ganduri,cum ar fi:dar cine e el pt mine,nici nu il cunosc prea bine,de unde pana unde am eu sentimente pt el caci acest om nu mi-a dat nimic de inteles...decat fiinta lui?observam cum alte ganduri completau aceste reactii-ganduri:si daca nu il cunosti prea bine ce,nu vezi ce frumos e acest sentiment,ce bine exista in tine...chiar daca acest bine nu il poti aloca lui?si ceva ce parea un mod egoist:si ce daca sentimentele nu sunt neaparat pt el,nu vezi ce dor ti-a fost sa le simti(daca as fi interpretat:fa-l invizibil pe el,si tu bucura-te)?si altceva:ce,trebuie sa furi un locusor/o parte din el,din acel om care ti-ar parea destinata tie pt a vedea sentimente care te bucura...nu vezi ca totul este deja...cum de intrebi,de unde pana unde?si asa m-am bucurat in pace de sentimente,gandindu-ma la acel om ca la acela pe care il stiu,atat cat il stiu si care daca el nu ar fi fost prezent in gandurile mele, as fi uitat,ignorat,amanat inca alte clipe in ne-simtire.
punctul semi-final din aceste ganduri,pare: l-ai intalnit intr-o zi pe cale virtuala,l-ai intalnit pe acest om,el este si nu-l inlatura ca gand,ca sentiment si poate intr-o zi ca om...lasa-l alaturi de frumusetea ta interioara...nu-l huli in aceasta frumusete:respecta-te si respecta-l.

lacrimi si dor,comentarii

transcrise de aici

ma intreb uneori de ce nu pot sa plang.tu scrii de o anumita raceala la tine,poate un fel de incremenire undeva intr-un coltisor interior...dar eu de-a lungul anilor in care nu am reusit sa plang,am simtit ca e altceva decat o simpla raceala.sti?o raceala e simplu sa o creezi si mai apoi sa o inradacinezi in tine,iar ceea ce mi se intampla mie,simt ca e ca ceva care a fost dintotdeauna in mine...ca ceva ce trebuie sa aflu,sa descopar.sa ma linistesc,am simtit vag ca acele lacrimi din suflet ce ma misca dar care raman,mi-arata sa nu ma mint.aveam senzatia ca daca voi incerca sa dau drumul lacrimilor sa spele cauza cu care le asociam,aveam senzatia ca m-as fi mintit.nu inteleg de ce am aceasta senzatie de minciuna, caci cauzele sau anumita cauza care presupuneam ca le provoaca parea destul de reala.

dorul la mine...dorul e superb.e ca o corporalizare a unui intreg,e o atingere,conturarea unei statornicii a hoinarelii din miile de bucatele in care ma imprastii prin cautarile mele.dorul e ca un prieten bine venit si punctual daca-l primesc.un prieten ce imi arata frumuseti incantatoare in interiorul meu.mai demult aveam tendinta sa fac acele frumuseti dureroase,dar acum un an,in timp ce rezolvam o nelamurire in interiorul meu,am simtit ca o venire neanuntata a dorului pt cineva.si-atunci,nepregatita sa fac ceva,sa reactionez...observam acel dor.ma deconectasem parca de exterior si vedeam interiorul meu fara sa ma mai vad pe mine,cea care ma stiam. obsevand acea venire care parca parea ceva material in acel nou univers interior,vedeam "obiectul" materializat(dorul de care imi era drag), ca si cum obiectul atingea sau alegea diverse sentimente minunate din mine pe care parca le uitasem insirate pe acolo,in interior.parca dorul le aduna si mi le dadea mie cadou...sa ma bucure.si da,am simtit pt prima oara in viata mea o bucurie atat de pura... si cat de minunata poate fi iubirea si eu.