Natura umana
"Ce este specia umana?
Este in atmosfera ,te inconjoara si n-o vezi, este in tine, langa tine, deasupra ta, a fost inaintea ta si va fi si dupa tine ,esti o parte din ea, iar ea este o parte din tine ,te asculta cu toate ca stii ca n-are urechi, te vede cu toate ca stii ca n-are ochi ,n-o percepi, dar o intuiesti, iti traseaza si-ti controleaza drumul cu toate ca nu ti se adreseaza niciodata direct,existi datorita ei, iar o infima parte a ei exista datorita tie ea-i aievea, tu esti trecator......
.......
Va reusi natura umana sa refaca handicapul, sa micsoreze diferenta, sa atinga aceeasi perfectiune? Mai mult ca sigur, de i se va lasa deschisa portita, mintea trudeste din greu, se straduieste sa faca salturi disperate, progresul tehnologic are o rata de crestere exponentiala. Am inceput sa scrutam atent cerul pentru a vedea din timp asteroizii care ne-ar putea ameninta planeta, insasi existenta ca specie – necazul e ca nu ne uitam unde trebuie, intotdeauna cel de alaturi este vinovat." sursa
toteu comentariu:da,asa este.chiar imi place ce ai descris despre “ea”.
sa micsoreze diferenta?dar ea nu are asemanare.
nu este un handicap ci o credinta ca suntem departe de ea.
zicand ca este un handicap,facem si mai mult oamenii sa creada ca sunt departe.
comentariu:Chiar suntem departe,de valoarea cu care am fost inzestrati.
toteu comentariu:nu te-ai gandit niciodata ca poate asa vedem noi?
nu te-ai gandit ca de atatia ani se crede asta,incat tu esti doar urmatorul?
nu ai vazut niciodata printr-o strafulgerare cat esti de fapt de aproape?
de ce sa nu fim urmatorii care cred si vad contrariul?
are cineva vreo dovada concreta ca suntem departe?
ah da,consecintele,am putea zice.
dar nu cumva ele sunt datorate credintei noastre ca suntem departe?
priveste un foc,inchide ochii,dupa un timp nu ai senzatia ca esti departe de acel foc?
imagineaza-ti ca ani de zile nu mai deschizi ochii ci doar bajbai in intuneric...
imi este mie util sa cred ca sunt departe?
ah da,m-ar motiva,as lupta,etc dar in viata mea doar zece la suta as utiliza din aceste abilitati.
si atunci cat de departe as fi,fiind astfel ocupata?
90 la suta,gandeste-te totusi ce as putea face cu acestia vazand de fapt ca sunt aproape...
poate suntem departe cu gandul,de aceea cred ca se ofera solutiile acelea de concentrare a gandurilor,meditatia sau prezenta activa.
dar cum zic unii poate e si chestia ca de numerosi ani am acordat intaietate si prea mare valoare,importanta gandului.
am descoperit si noi ca avem in plus fata de animal gandul,si gata ne-am blocat in etapa asta.
alt termen de comparatie nu avem,decat animalul?
dar cum e asa de raspandita ideea ca si noi suntem tot niste animale mai evoluate,se pare ca nu prea utilizam aceasta informatie.
ne balacim in aceasta idee devorand si ultima picatura nefinalizata.
si asa ajungem de acolo de unde am plecat.
si constatam cu depresia in gand ca de fapt mergand inainte cand in sfarsit credem ca suntem in final,vedem ca suntem inapoi.
si asa ne chestionam o viata:mergem inainte pt a ajunge inapoi?
si zicem,dar stai e placerea calatoriei,aici sunt roadele,aici ne consumam resursele,si apoi D. ne asteapta cu un pat ultraodihnitor in rai,iar noi ne zicem ca acesta si-a meritat pretul efortului.
iar cei ce nu depun efort sunt lenesi,departe,nu merita.
si daca cineva ar crede ca eu sunt departe saraca de mine,si tre' sa ma strafoc sa demonstrez aceluia si mie bineanteles ca voi ajunge aproape.
sau foarte simplu,imi iau acest val de peste ochi cum ca as fi departe,si privesc din apropiere,hi,hi,hi.
daca intr-o zi mi se intampla brusc sa uit ca sunt departe?ce ma fac?raspunde-mi tu la aceasta dilema...
am emotii de cate ori vizionez si ascult asta,varful degetelor de la maini imi devin reci si transpira lejer si restul corpului se sufoca de caldura si parca pe undeva pe drum in interiorul meu vin si lacrimi linistitoare.
gaata am gasit solutia,trebuie sa luam o lupa si sa privim cu ea,pt a vedea iubirea de aproape.
sau sa fim noi lupa.aoleu si daca ajungem odata aproape,vom vedea totul supradimensionat.
sau sa ne asezam confortabil in fotoliu cu lupa la ochi,caci suntem departe,nu?si nu ne ajunge o viata...
sau eu posed o lupa si transcriu aici ce vad.
sau in fiecare gest de lupta sa luam lupa la ochi.
nu ma mai lungesc,caci ajung prea aproape inainte devreme...alta idee intortocheata-cica prea devreme.
6 comentarii:
sincer, imi place mai mult ce ai scris tu. sunt mai umane decat versurile acelui parinte al bisericii pe care le recita foarte frumos marcel iures:)
ma bucur ca-ti place.mi se intampla sa mai recit si eu ca M.I.dar la mine nu prea ajunge in cuvinte.
Închizi ochii şi te gândeşti că eşti aproape...
Alexander: vezi ca un actor precum iures nu a avut Romania si nu stiu cand o sa mai aiba..asa ca ...esti idiot. sorry
umbra, iti dovedesti limitele prin acest mesaj de doi bani cules din folclor. daca citesti mai bine ai sa vezi si sper, da doamne, sa intelegi. daca nu, o sa pun un desen, sa stii unde te afli.:)
p.s cred ca habar nu ai ce recita marcel iures acolo:)
catalin-da,chiar si eu cu ochii deschisi nu am ajuns inca sa vad(ceea ce nu se vede)la fel de aproape ca si cu ochii inchisi.
The Shadow-frumusetea se impartaseste,scoate-o,nu o baga intr-un coltisor.eu nu stiu nimic despre M.i.,dar acum stiu ca pt el oamenii isi vorbesc urat.
alexander-mersi ca imi vizitezi blogul,iti apreciez inteligenta si ma bucur ca ne cunoastem un pic cu aceasta ocazie.neatentia,sau ce o fi,a lui The Shadow nu este o limita,ci o oprire.asa ca el decide cand sa mearga mai departe.in rest cuvintele care vi le adresati nu sunt problema mea,eu pot doar sa le citesc,nu as dori sa complectez decat cu ceva caracteristic mie.
Trimiteți un comentariu