-daca simti in unele momente din viata ta,ca in contactele cu oamenii, in interiorul tau cum raman prea multe lucruri nelamurite ,sa raspunzi realitatii ca sufletul cheama apropierea de alte suflete.
-iar foarte interesant e sa-ti reamintesti apoi etapele prin care ai trecut dupa ce te-ai crezut departe, cum te-ai apropiat de un suflet sau natura,apoi sa impartasesti aceasta reamintire cuiva.
-e ciudat cum datorita faptului ca vederea nu ne ajuta sa ne lipim ochii pe un suflet,in unele momente, simtim omul din fata noastra indepartat ,rece sau chiar mai grav ,golit de suflet.
-fotografia
-comentarile:
(Unirea dintre cer si pamant)1-imaginea aceasta,de unire m-a impresionat mereu.noutatea,de pe urma si in timpul acestor impresii,inca nu s-a oprit sa-mi ofere surprizele ei.
2-citind comentariul care l-am scris adineauri,incercam sa revad senzatia care am avut-o cu cateva saptamani in urma cand am privit un astfel de peisaj.
-imi amintesc ca aveam senzatia ca eram acolo,atat de aproape de lipirea dintre ele.
-de obicei cand privesc cerul si pamantul,vad distanta mare dintre ele si pe mine mica,iar cand reusesc sa ma simt atat de aproape de ele "in unirea" lor,langa amandoua in acelasi timp,ma simt mult mai mare si plina.
-am inceput aceasta practica mai demult,pt. ca simteam ca senzatiile acestea nu sunt totul si ca se mai afla ceva in ceea ce traiesc:am inceput cu copacii,cocotandu-ma cu privirea pe coroane nu prea largi dar inalte si stateam pe o crenguta mica tocmai acolo in varf;iar pe o creasta de nor ma bucuram de lumina mai aproapiata(creasta de munte o faceam cu privirea de cand eram mica);uneori priveam apa de pe un pod inalt si ma urcam pe un val mic al unui rau care curgea lin;si sus,pe cer ma lasam mangaiata de lumina unei stele mici,indepartata.
-in toate acestea care le-am enumerat mai sus senzatia era un pic diferita de cea a cerului si a pamantului:simteam ca fiinta mea e mica in inaltimile,departarile pe care o asezam,iar eu care priveam eram ca de obicei,dar care primea lucruri deosebite,vaste din directia privirii;
-dar cum sa primesc ceva care era mult mai mare decat ma simteam eu de obicei?natural se intampla aceasta:simteam parca cum se forma in jurul corpului meu o linie imprejmuitoare la o anumita distanta,iar noua "masa corporala" care se formase si era delimitata de acesta linie,ma surprindea ca simteam ca fiind tot eu.
acum ma duc sa dorm ca vad ca tot corectez la litere mancate si asta inseamna ca sunt obosita,ma grabesc sau trec direct la subiect spre esenta lui fara sa mai pretez atentie la "decor".dar observ ca daca las sansa acestor lucruri prin atentie continuandu-mi drumul in acelasi timp,prin corecturi gasesc alte cuvinte cu noi sensuri legate de text,care il imbogatesc pe acesta.
uf,ce vorbareata in scris sunt noaptea aceasta...tot vreau,dupa ce las un subiect,sa mai scriu cate ceva.
4 comentarii:
atunci, mai scrie!
E firesc...
Ideile se completează în permanenţă...
@The Shadow -fi sigur,mersi de indemn,al meu cu al tau tre' sa faca ceva...
din mers,o fac de-o viata,tot voi scrie in gandul meu cu toate ca am memoria scurta.
mersi tie si lui Lorelei ca v-ati abonat la "persoane interesate"(scrisesem,interesante:)).
catalin-ai observat si tu aceasta,ma bucur caci e utila vietii aceasta senzatie...
eu uneori am impresia ca toate pornesc dintr-un singur punct,baza.nu am nevoie sa fiu sigura de aceasta ci doar e incantator sa ma apropii de punct.
Trimiteți un comentariu