- Buna. Nu mai stiu de multa vreme cum este sa iti placa cineva sau mai mult, sa iti placa cineva de pe alt blog pri scrierile lui. Nu mai stiu de zile nenumarate cum este sa ai un suflet aproape, langa tine si sa fii viata din viata si inima din inima pentru acea fiinta. Dar ceea ce stiu, este ca undeva, candva, oamenii care au drumuri asemanatoare in viata, cel putin dupa parerea unuia dintre ei, la un moment dat, isi vor pune mai multe intrebari ca pana acum. Evantaiul iubirii se rasfrange ca o frunza purtata de vant in amurg ori noapte de toamna tarzie. Si in acea clipa, cerurile se deschid deodata, ca la un semn divin, deloc intamplator. Fericirea este relativa. Adevarul este relativ. Dar lupta cu viata este continua si da, ce frumos este sa placi pe cineva prin ceea ce scrie si sa lupti in doi. Ce frumos este sa zambesti tocmai cand credeai ca te-ai afundat in tristete... Ce frumos este sa aprinzi lumina din suflet... Lumea virtuala este inselatoare. Dar nu mereu. Uneori, se mai intampla sa ne amintim ca asa, din cuvinte asternute de-a lungul anilor, eu si alta persoana, oricine ar fi aceea, de fapt, ne-am cunoscut si poate chiar ne-am asteptat dintotdeauna. Nu-i asa ca e frumos sa ne grabim cu incredere sa fim din nou fericiti? Dincolo de toate acestea, se afla un drum continuu, anevoios si presarat cu noi amintiri, ca si blogul meu, al tau, al altora...ca si gandurile asternute la ceas tarziu sau dis de dimineata... Acel drum e mult mai usor in doi si lupta pana la epuizare este de fapt succesul existentei noastre, ca oameni. Cam asta mi-a inspirat sa scriu postarea ta.
Adrian-nimeni,in afara de mama mea si fiul meu cu posibilitatile sale,nu mi-a zis ca se simte aproape de sufletul meu.si totusi simt ca cineva imi este aproape,si imi va spune cand ma va cunoaste.
acel om sau oameni ce voi cunoaste sunt bine veniti in viata mea,restul isi vor vedea de treaba lor.
stii ce inseamna cand se unesc doua iubiri din doi oameni?
atunci ti se infatiseaza realitatea in toata splendoarea ei.
eu cred ca e cea mai sigura apropiere de realitate.
in lupta de care spui tu,ce epuizezi de fapt?
sa fi atent la asta cand simti ca lupti cu ceva.
increderea e frumoasa caci iti arata propriile minciuni,dar atunci depinde de om ce continua sa traiasca.
in aceasta chestiune nu imi place sa ma grabesc,ci sa deschid ochii,sa observ lucrurile din mine,care oricum se grabesc.
lumea virtuala nu este mai mult sau mai putin inselatoare decat vreo alta lume in care traiesc oameni.
eu nu cred in ceea ce se zice in privinta aceasta,caci evidenta nu reusesc sa o neg.
oamenii care au drumuri asemanatoare in viata,sigur vor avea contact unul cu altul,sub o forma sau alta.
de aceea in privinta cunoasterii noastre sunt increzatoare.
lucrurile se misca in favoarea asta si in acelasi timp pregatindu-ne,de-a lungul vietii mele am observat cu bucurie aceste fapte.
mi-a placut dintotdeauna sa patrund dincolo de ceea ce se vede de obicei.
mi-a placut,pt ca asa ma puteam bucura de mai mult decat asteptarile mele.
viata e un dar frumos in sufletul celor ce poarta iubirea peste tot, unde ii indruma fiinta.
17 comentarii:
...firesc,simplu,deschis(la vedere).....foarte bine.Mama,Alex si bunica nu...sau mama e mami probabil.Tristetea parca dainuie(eu o cunosc bine pe-a mea)parca nu ai energie,parca nu esti cu totul aici....cred ca nici nu esti....ganduri curate si bune pentru tine si pentru Alex.
da,era vorba de mama.bunica e ca taurul,vede rosu in loc de suflet.
tristetea ce o simti tu,este poate aceea simplitate in gandire care uneori ma sperie caci o confund cu lenea.inca are efect asupra mea vidarea de ganduri mai ales in preajma unor persoane care ma imping zilnic sa utilizez ganduri urate,incurcate si asa ma simt blocata deoarece nu stiu de unde sa iau ganduri sa ofer pe tava cuiva,
mi-a placut foarte mult poezia ce ai scris-o ieri.te pup,o zi buna
te iubesc.
iti mai citisem postarile si le-am recitit.
eu am inchis blogul, nu ma hranesc cu consumabil :)
am doua afirmatii pentru: (desi motivationalul si justificabilul imi sunt improprii):
nu sunt la discretie.
sunt decat la propria discretie (voia).
prima afirmatie apartine prin negare polaritatii iar a doua conditionabilului (decat)
nu esti datoare cu explicatii. cu ganduri de oferit pe tava. cu influentare a evolutiilor. a bate la usa in conditia ta inseamna a nu se deschide. numai cel care cauta cu adevarat ajunge (afla).
sti deja ca te iubesc.
inteleg ca nu esti la discretia cuiva,nici macar a ta.eu,inainte de a-mi deschide acest blog stiam ca dispozitia nu-mi e factor determinant,nu este masura hotaratoare mie.
oh,nu ma explic si in nici caz nu am sentimentul de datorie in cazul exprimarii mele,dar poate fi motivul propriei mele clarificari,ceva ce poate fi neanteles.da-mi mie ce nu intelegi,sa vad ce nu inteleg eu.sti bine ca nu este un act egoist.ci un simplu schimb in comunicare.ceea ce nu ma dezavantajeaza.
:)dar nu influentez evolutii si nici nu ofer ganduri,caci nu stiu care e tava(am memorie scurta).cand bat la usa,nici nu vad usa,am aratat aceasta imagine aici:
oamenii din jurul meu stau ca in fata unui mister fara sanse de a fi elucidat.
dar nu eu sunt misterul,eu doar ma joc prin elementele lui.
si dau unor oameni,ceva ce inca nu au vazut in ei.
unii nici nu au habar ce le dau,iar altii nu au habar ca le dau ceva.
unora le e teama si cred ei ca se tin la distanta.
dar cum poti sa te distantezi de ceva ce nu vezi,nu cunosti?
Privire
Publicat de Toteu la vineri, noiembrie 19, 2010
STIU DEJA ca ma iubesti.vrei sa VEZI iubirea ce o traiesc?dar si tu sti deja,de mult.
stiu. sunt aproape pana nu e distanta. ma uit pana ne vedem. sufar pana se termina demult.
pai nimic nu se termina,de mult ce este...in fine,asta cand percepi (multul)multimea cu mii de fete.continui sa vad ca suferinta nu exista,nu am ce face impotriva la asa ceva.sa cred ca suferinta e un proces obligatoriu...nu pot,oricat m-as forta.
nu uita ca pana ne vedem e constantul.constantul e punctul de start de la noi.
chiar crezi ca e ceva de terminat sau (mai clar)pe sfarsite, vorbind in modul general?nu,nu crezi,scuze...
expresia aceasta ce-ti spune?:viata mea se termină demult/de mult la tine.nu o lua/diseca in termeni dramatici,priveste fara spatiu si timp.eu abia pot sa-i vad expresiei, firul printre cuvinte si intuneric.
inca de pe atunci cand ai vazut cu "ochii sufletului"prima oara,e pe sfarsite ceea ce a inceput cu mult inaintea noastra.
sti cand eram mica nu aveam nevoie sa vad pt a trai marile chestii dupa care alearga oamenii.dar am avut o scurta perioada la maturitate, in care vroiam sa vad.in aceea perioada nu fugeam dupa,nu cautam,doar aruncam privirea oriunde,fara alegeri.credeam inainte sa vad,dar credinta nu se completa cu a trai.parca a trai ramanea undeva suspendat in aer.credeam ca ma joc cu Universul in nemiscare,pe urma am crezut ca el se joaca cu mine.si mai apoi nu am mai vazut joaca ci neverosimilul in toata amploarea lui.un parcurs lesne de inteles sau mai degraba o palma trasa(de sub fund).
na,sa mai fac si completarea aceasta:"sunt aproape pana nu e distanta. ma uit pana ne vedem. sufar pana se termina demult. "
-de la distanta ne vedem,demult.sau :)sunt aproape pana...pana se termina suferinta.
stiu ca sunt pana atunci.apropo de postarea de pe blogul suflet inchis:luni, 27 septembrie 2010
Tot atunci eu...sunt
hai ca se-ntalnira doua abstractitati.
am mai scris in cateva commenturi, unde am avut ocazia, ca sa intelegem impreuna pe ”sufar” si ”demult”:
mc2, intre ele crucea.
prin EA, crucea, realizezi absolutul din relativ si relativul din absolut.
si dupa cat inteleg, tu substitui relativul cu absolutul si vezi foarte corect sa faci asta. e dreptul tau.
eu traiesc relativul. pana in detaliu, pana in amanunt, pana la virgula. si nu incerc nimic. nu fac nimic. doar sunt.
stiu jocul, dar e facut pana ajungi in ”halul” de a sti tot una. si nu te mai joci. eu mai iau cateodata cate o coloana vertebrala pangaritoare, si asa reprezint o mare ciudatenie. sa nu intrebi ce faci cum o duci. sa nu faci urari. sa nu faci aprecieri. exclamatii vai. prietenii ma intreaba aproape mereu daca ma simt bine. ce sa le spun? sunt fericiti sa ma vada fericit, dar nu o recunosc decat daca arat, nu stiu ca sunt si fara sa exprim. le pare rau crezand ca sufar pierderi sau dezamagiri. cum sa le spun sa nu mai traiasca ce cred ci certitudine.
si, eu am realizat perspectiva ta feminina. de sensibilitate si mister. si ai un cuvant foarte infloritor. eu traiesc pe unde nu creste iarba. si ca matematician, pentru mine a optimiza a insemnat a reduce cantitatea in favoare calitatii (QED :). esenta a insemnat concentrare.
si nu-ti mai tot face reclama la blog :lol: nu ti-am spus ca ma uit? nu vreau sa te favorizez. inghit cate bloguri pot. si sa lasam sporovaitul ca avem treaba. spor la treaba sa fac si eu urare de an nou sic!
:)abstractitati,
eu cand in propria exprimare vad relativul-oamenii,... si absolutul-...E ca o redare.
eu sunt fara forma cand ma exprim,fara interpretare:)
nu caut,nu fac reclama...ci gasesc .:D
eu nu cred in existenta crucii,ea nu apare in fond sufletesc,nu cred in sugestia vechimii si pierderii.nu cred in anulari si renasteri.nu cred in succesiv si incrucisari.nu cred in cicluri si intretaieri.nu cred in piedici si curmezisuri.nu cred in compozitii,despatiri si prelungiri.
crucea e de fapt o intrebare:ce,cu Christos?
da,vad ce fac cu relativul si absolutul.:)absolutul nu e o suplinire,asa ca nu-mi insel vederea.
TotUna nu incerc sa o stiu,e doar o redare,de aceea inca mai am confuzia cu repetitia.de fapt reprezint infatisarea,in nici un caz nu o incerc :).
oamenilor...(sa iau din dictionar)...exprim o legătură între mai multe mărimi.
pai,e o conditionare..."nu vreau sa recunosc,pana nu arati".e o confuzie cu recunoasterea,caci nu tine numai de trasaturi.unicul nu merge doar pe un teren.
oamenii vad ca esti,dar nu vor sa vada...isi intorc privirea,lupta cu naturalul.vointa in fata naturalului,acesta este golul de identificare.acesta este abstractul purces din concentrare.si inca mai adorm in meditare.e periculos?asa se zice...aseara adormisem jos pe perini,pe hol si, copilul meu m-a trezit,chemat din adancirea somnului,prin plans:"vreau la meme",e strabunica lui,ce o indrageste.
mister... nu e in perspectiva mea feminina,nu reusesc sa-l percep.ceea ce se numeste mister,nu vad un strop in mine.nu am acel sentiment de mister ci de constanta descoperire,reprezentare...nici nu apuc sa vad necunoscutul.
"eu traiesc pe unde nu creste iarba."
-eliberarea creste?tu simti aceasta?tot ai vorbit ceva despre mine...zic si eu ceva despre tine.
da, esti mister in reprezentare. esti firescul. cand il arati celui care e nefiresc (are subiectiv), el vede mister. o asociere de reprezentari in care nu patrunde.
relativul e calea prin care absolutul se intoarce lui insusi. bineinteles ca-i apartine, e sira spinarii lui. subiectivismul absolutului.
crucea ca notiune cuantica e scanteia vietii. ca realizare e .. chiar realizarea (acel realizez cu o milisecunda inainte de a intelege, cum a formulat Arhimede in cada..Evrika! aproape am avut lapsus).
e raspunsul la intrebare.
meditatia.. si eliberarea. eu iti spun din personal. a trebuit sa ma ingrop. sa ma afund in vicii care sa fie temelie, sa sustina, inradacineze libertatea care o aveam deja. am turnat asfalt peste iarba.
am poze cum iarba strabate tot acest impropriu inapoi in libertate.
dar a invatat asfaltul ca a vegeta e deasupra lui a mineraliza. si a anima e deasupra lui a vegeta. si OM-ul, este coloana care strange relativul pentru a-l reda inapoi absolutului, imperativ, ”pe mine mie reda-ma”.
a te elibera nu e a fugi de relativ. se mai spune ca defapt fugim si de absolut. ce sa spun, fiecare fuge (*accelereaza) cum il taie soarta. dar mai nimeni nu face scanteia, nu vede intre mc2 nimic. se pierde in acest nimic. nihilismul.
si, desi pare ”cum il taie soarta”, un principiu exprima transfigurarea, prefacerea relativului: pamantul accelerat se face in foc. focul accelerat se face in apa. apa accelerat se face in aer. deci repet, am pus pe mai multe bloguri commenturi cu aceste aspecte.
dar pe mine doar ma amuz, nu e nici util nici inutil, scanteia o realizeaza fiecare :)
Trimiteți un comentariu