Un gand

Nu stiu ce vreau de la viata,dar stiu ca nu vreau sa mint viata.

Asa cum iubesc copil nascut din mine,asa iubesc si copiii viitorului meu sange,oriunde voi fi.
Acesta este respectul pt natura si viata.

"Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face."

"Nu judeca . Oricine este doar el însusi . "

Asta-i frumusetea inteligentei: ca nici unul nu se cere a fi ca altul, fiind in acelasi timp apropiati.

"În mijlocul teoremelor şi ecuaţiilor, nu uitaţi omul!"

"Scopul vietii nu are nici o legatura cu ceea ce obtii tu de la ea,ci are de-a face numai cu ceea ce pui tu in ea."

Cand cutez sa privesc in jurul meu sa vad iubirea,invatasem deja iubirea de la mine insami.

Pentru a vedea proprietatile lucrurilor nevazute,
pastreaza-ti capacitatea de a trai paralel prin simtire si ratiune in acelasi moment de viziune.

"La preţul zilei se vând conştiinţele şi sunt cumpărate sentimentele. Diferenţa de preţ nu înseamnă şi diferenţă de calitate."

Viziune larga asupra vietii din mine- asta-i fericirea mea.






vineri, 4 martie 2011

iubire in gol

in fata ciornei goale imi las mintea,la fel de goala cu doar ceva ganduri razlete,sa se umple cu ceva.de undeva imi apar ganduri despre mine,apoi sentimente pt altii.acestea sunt trecatoare...nu ramane nimic sa-mi tina de urat.iubirea sa o caut in acest pustiu...nici nu apuc,caci mi se arata ca un punct mic,nedezvoltat care pare abia nascut.zambesc la regasirea familiarului si imi centrez toata prezenta, asupra-i.vad mici firisoare, ca niste raurase care parca imi duc corpul in diverse directii,iar spiritul imi planeaza deasupra ca un soim imens.
vad in diverse directii
-fuga barbatului
-gandirea lui
-credintele lui
acestea, sustinute de iubirea mea?
asta fac eu cu iubirea mea?
asa il "ajut" eu?

16 comentarii:

Parazitu spunea...

Iubirea e cel mai mare ajutor...(o spun cu toata inima.)

Toteu spunea...

chiar daca te-nvarti intr-un labirint?

Toteu spunea...

asa...de nebun.si-apoi sa ti se zica:hei,nu-i labirintul tau.
zic asa,caci uneori vad oameni fugind dupa ganduri si credinte...si eu,de atata invartit am ajuns sa ma gasesc in acelasi loc mereu...si daca stau pe loc?hm,ce simplu e.:)

Parazitu spunea...

Labirintul in care ne aflam, ni-l facem singuri. Daca iubesti acel lucru e al tau (e in tine ai totul deja), de acolo nu ti-l poate lua nimeni. Sterge paienjenisul si vezi calea simpla. Curaj.

Toteu spunea...

ce dragut esti!mersi.
"e in tine ai totul deja"-la asta ma gandeam si eu cand se pornise acea mica razvrateala de/printre cuvinte.oricine ar incerca sa ia ceva,se va obosi mai mult...caci nu se termina niciodata.asa ca-i mai bine pt cei din preajma mea sa vada ca totul este deja si ca nu-i nevoie sa ia nimic...caci asa se vor trezi ca aduna cu galeata raze de soare/lumina.

Parazitu spunea...

Asta e minunat, sa poata lua raze de lumina...

Toteu spunea...

si sa le duca unde?ce sa faca cu ele?

Toteu spunea...

galeata...o fi simbolizand acel ajutor de iubire.

Parazitu spunea...

Cum ce sa fac cu ele? sa-i "incalzeasca".

Toteu spunea...

da,asa e...eu ramanand doar o participanta in existenta razelor si preluarea lor...hm.in cazul acesta ego-ul meu ramane doar ca martor.
dar ce faci cand cineva proclama contrariul:apartenenta razelor...sa las oamenii sa se pacaleasca,sa se convinga singuri.

Parazitu spunea...

ego-ul tau nu ramane doar ca martor, el se bucura si se hraneste din daruirea lui.
Iar aparentele nu trebuie sa existe, ele se nasc in persoana care le afiseaza. Acolo inlauntru ceva il impinge catre aparenta dar ele nu rezista mult, is ca o ceata rara ce dispare topita de soare. (soarele fiind adevarul care "iese intodeauna la suprafata")
E bine sa nu avem aparente, iar "raze" de lumina/soare sa daruim celor ce putem, iar celorlalti sa nu-i mintim ca le dam si lor dar sa incercam sa ii incalzim pe cat posibil si pe ei, pentru ca prin ei vom primi si noi asemenea...
Acolo inlauntrul fiecaruia exista un judecator care ne zice. trebuie ascultat...

Toteu spunea...

aparentele chiar nu exista,ceea ce vedem sunt doar incercarile noastre catalogate/denumite in diverse feluri.incercarile cuiva pot fi sacaitoare,dar nu pericol...in adevaratul sens al cuvantului.
pe un blog,recent,o femeie m-a intrebat:esti sigura ca te uraste?m-a intrebat asa,deoarece facusem afirmatia ca cineva a ales sa ma urasca si sa gandeasca urat despre mine, pt a suporta mai usor despartirea de mine.aceea alegere a persoanei din viata mea s-a desfasurat in fata incercarilor mele neputincioase de a mai face ceva.omul acela din viata mea,isi construia chiar sub ochii mei o lume interioara,care pot sa-i zic aparenta sau de imprumut.acel om a construit despartirea,iar apoi ura pt a se simti mai confortabil in fata durerii.parca parea un ciclu incheiat.ciclu care a determinat aceea persoana sa nu mai vada dincolo de aparente.asta fac multi oameni din viata mea,dar multora le-am sabotat acele incercari.asa ajung oamenii sa nu aiba incredere in mine,caci fac lucruri "contrare" aparentelor cu care eu ar trebui sa dau mana.dar asa de usor se topesc acestea in mana mea si oamenii se supara pe mine,deoarece par ca fiind imuabila in fata acestor actiuni.
in privinta urii...doua lucruri m-au pus pus pe ganduri si m-am linistit,
-l-am intrebat pe acel om care arata ganduri neplacute fata de mine:daca e sigur ca prefera sa gandeasca urat despre mine,in loc sa ma vada asa cum sunt,asa cum ma cunoaste...el mi-a raspuns cu niste ochii hotarati dar totusi rugatori,ca da,caci altfel il doare.
-intrebarea acelei femei:esti sigura?

si asa iti zic ca da,in ciuda aparentelor...in urma acestei scurte povestiri si a altor chestii din viata mea...razele de soare ma incalzesc pe deplin.....iar ceilalti...sa stea aproape de mine sau mai bine zis de ei pt a nu mai simtii frigul pe care eu niciodata nu l-am atins.mai trec curenti,firisoare de aer rece si pe langa mine...dar parca sunt ca niste himere,nu am reusit niciodata sa simt aceea raceala.

Toteu spunea...

foarte dragut ce spui despre ego...acum imi apare mai clar aceea daruire.parca se autoconsuma...transformandu-se.minunata mai e lumea asta Doamne.

Parazitu spunea...

Te inteleg...si admir caracterul tau ce nu se pliaza pe aparente. Sa stii ca faci un lucru mare, esti tu si nu dai nimanui voie sa te modeleze. Nu pot sa nu admir asta. Admir oamenii de felul tau.
Asemene persoanei care a ales acum sa te urascam, pot zice ca am fost si eu. Mi-am creat lumea mea,din care nu am vrut sa ies pentru ca acolo ma simteam in "siguranta". (defapt e perzanie). Dar a venit vreame cand tot ca el am pierdut ce iubeam, Dumnezeu mi-a dat cumpana si era momentul sa aleg. Raman in lumea mea, urandu-ma pana la sfarsit sau iesind de acolo sa dau piept cu viata reala de care imi era "frica" (nu era frica ci ura). Spun frica pentru ca nu stiam sa iubesc pe nimeni...
Eu am ales sa iubesc in continuare, Vad ca persoana respectiva a ales ura. Dar aceea nu poate fi ura catre tine ,e ura catre dansul.
Te intreb ce ai fi facut daca el ar fi ales calea buna, ar fi risipit aceea lume aparenta care si-o crease si te-ar fi iubit in loc sa te urasca?

Toteu spunea...

fuf,nu stiu sigur de ce fac acel lucru mare...dar stiu cel mai sigur ca accept sa fiu eu.tentatii nu mai exista caci nici nu mai stiu ce e aia plictiseala avand bucurii din a fi.
ai urat ceea ce aveai sau ai urat ca si acel om,ceea ce credeai ca pierzi.
iata ce zic eu:vorbind de raze...
eu iubeam si atat,eu iubesc si-acum...iubirea din mine e ca un binefacator mie,ea nu este adresata cuiva.acel om a dorit sa se eclipseze din bataia razelor,asta nu inseamna ca a pierdut ceva de la mine.
dupa despartirea noastra,mi-am departat intentionat posibilitatea de desfasurare a lucrurilor ce se dezvoltau intre noi,deoarece a luat decizia si in locul meu de a nu ne mai vedea niciodata.greseli facuseram amandoi,dar el nu dorea sa traiasca cu doua amprente deodata:
-ca facuse o greseala
-ca era intre noi o relatie ce nu avusese niciodata cu altcineva,adica idealul pt el...in aceasta nu concepea greseala,mai ales din partea lui.el nu recunostea ca de el e vorba si a spart oalele in capul meu,complectand la despartire,ura.
ceea ce simt in prezent?o unda calda de prietenie.sunt constienta ca din aceasta pot foarte usor sa o iau de la capat cu el,si ce fain e-un inceput cu un plus de prietenie...dar nu e singura relatie in urma careia am simtit aceasta.
acest sentiment de prietenie imi confera ajutor cand privesc in urma.savurez trecutul ca si cand m-as uita la film.
intrebarii tale nu raspund acum caci e fiul meu ce doreste la jocuri pe net.

Toteu spunea...

ma bucuram pt el ca isi continua drumul in a descoperii valul greu care era deasupra iubirii...valul fiind el sau cum se zice, egoul lui.eu nu zic ca ma bucuram mai mult de iubire decat de el,ca persoana,deoarece cand eu ma bucuram de iubire,ii transmiteam si lui ca un fel de recunoastere a unui intreg ,ce eram noi.

Da mai departe

“Binecuvântată fie această zi, fie ca eu să o fac specială în vreun fel.
Binecuvântată fie viaţa mea, fie ca eu să o tratez cu dragoste şi atentie.
Binecuvântaţi să fie toţi oamenii, fie ca eu să văd bunătatea în fiecare.
Binecuvântată fie natura, fie ca eu să îi observ frumuseţea şi minunăţiile.
Binecuvântat fie adevărul, fie ca el să-mi fie mereu cel mai bun prieten.”

"Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet!
Vino, Cel ce Tu Însuţi Te-ai făcut dorinţă întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine,
Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava.
Vino, suflarea mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu. Fă-Te cu mine un duh,
Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare, Dumnezeule
cel peste toate.

Fă-Te mie toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea
se revarsă în buzele sufletului meu şi curge ca un izvor în inima mea,
îmbrăcăminte care străluceşte şi cu totul arde pe draci,
curăţire care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi,
pe care venirea Ta le dăruieşte celor către care vine.
Fă-Te mie, Doamne, lumină neînserată şi soare neapus,
în tot locul strălucindu-mă pe mine, Cela ce nu Te întorci dinspre nimeni,
ca să nu ne acoperim cu întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către Tine.

Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne,
înţelepţirea desăvârşită a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată urechile mele bine
supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri.
Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru îndelungă-răbdare, întru milostivire,
întru dragoste, întru smerită cugetare, în pace către sine-mi şi către toţi,
întru întoarcere de la lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi
m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire lămurită în gânduri, ca să aflu pe care dintre
ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi mie să cunosc meşteşugirile diavolului şi
să mă lepăd de ele şi de el;şi cu totul să-mi tai voia mea şi să las cele ale mele
întru purtarea Ta de grijă,şi de acolo să nădăjduiesc folosul.

Căci la Tine este viaţa mea, lumina mea, mântuirea mea.Şi pe Tine Te binecuvântez
şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte
şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu,
totdeauna, acum şi pururea,şi în vecii vecilor. Amin."

Premiu