texte preluate,cu sursa de aici
Mari filosofi ai trecutului au crezut ca valoarea de cunoastere sau buna intemeiere a cunostintelor poate fi stabilita cu referire la sursele lor si la caile pe care au fost obtinute, pornind de la aceste surse. Cunostintele noastre sunt autentice daca si numai daca sunt produsul unei surse acreditate. Multi filosofi din antichitate au caracterizat cunostintele in functie de sursele din care provin acestea: simturile sau intelectul. Prima cunoastere, conoasterea prin simturi, este numita de Democrit obscura, iar cea de-a doua, cunoasterea prin intelect, autentica. Motivul opozitiei simturi – intelect, aparenta – cunoastere a esentei apare in filosofia lui Platon. Stiinta se atinge printr-o progresiune de la cunoasterea prin simturi a lumii sensibile, la cunoasterea prin intelect a adevaratei realitati, a lumii esentelor si formelor pure, eterne.
Rationalismul, ca pozitie epistemologica, este solidar cu anumite supozitii de natura metafizica, cu ideea ca universul reprezinta un sistem unitar si ordonat. Cu ajutorul ratiunii sunt descoperite principiile cu care putem deduce marea diversitate a fenomenelor care sunt dezvaluite de simturi.
O tema centrala in conceptia rationalista asupra originii si surselor cunoasterii care si-a pastrat actualitatea este tema ideiilor innascute. Acesta tema a fost tratata in dialogul ,,Menon” al lui Platon. Ideile inascute sunt idei ce nu sunt primite din afara si nici nu sunt alcatuite de noi, ci ele exista in spirit. Teoria potrivit careia intreaga noastra cunoastere prin ratiune pura isi are sursa in idei innascute va fi reluata de Leibniz. Acesta propune o noua teorie asupra originii adevarurilor necesare ale ratiunii, o teorie de natura sa dea socoteala atat de rolul reflectiei, cat si a experientei, in dobandirea lor. Aceste adevaruri pot fi descoperite doar prin cercetare si osteneala, printr-un mare efort de atentie concentrat asupra a ceea ce se afla in spiritul nostru, efort ce va fi provocat si orientat de impresiile simturilor. Ideile innascute nu ar putea fi dobandite, crede Leibniz, fara stimularea pe care ne-o dau simturile. Ele declanseaza procesul ce duce la actualizarea ideilor innascute. Filosoful german nu neaga contributia simturilor in cunoasterea autentica ce caracterizeaza rationalismul platonic.
Dar daca intreaga noastra cunoastere ar fi limitata la cea care se origineaza in experianta, marginile cunoasterii ar fi destul de inguste. Locke scapa o asemenea concluzie radicala admitand ca oamenii poseda inafara cunoasterii prin experienta si o cunoastere intuitiva precum si o cunoastere demonstrativa. Prin experienta obtinem, cunostinte despre natura exterioara, cunoasterea intuitiva este cunoasterea existentei noastre ca spirite, iar cunoasterea demonstrativa este cunoasterea existentei lui Dumnezeu.
In ceea ce-l priveste pe Kant, acesta a distins mai clar decat filosofii de pana la el intre teoria cunoasterii si psihologia empirica. El a socotit ca cercetarea facultatilor si activitatilor mintale ce intervin in constituirea cunostintelor nu este de domeniul teoriei cunoasterii, ci al psihologiei empirice. Kant crede ca filosofia cunoasterii se intereseaza exclusiv de intemeierea cunostintelor si nu de demersurile prin care se constituie ele, de geneza lor. El spune ca arice cunoastere despre fapte, numita de el ,,experienta”, ia nastere prin conlucrarea sensibilitatii si intelectului. Cunoasterea este rezultatul aplicarii categoriilor si principiilor intelectului materialului pe care il ofera sensibilitatea, o activitate prin care impresiile sensibile sunt comparate, legate intre ele sau separate.
Un motiv fundamental al conceptiei empiriste asupra cunoasterii il constituie supozitia ca intreaga noastra cunoastere se origineaza in informatiile care ne sunt date nemijlocit de simturi, informatii a caror adecvare ar fi asigurata de caracterul pasiv, pur receptiv al subiectului cunoscator. De la impresii senzoriale trecem la observatii, care nu ar fi decat formularea lingvistica a acestor impresii, iar de la observatii trecem la teorie.
Alte doua motive ale conceptiei empiriste asupra cunoasterii, strans colerate cu intuitia ca exista o sursa ultima a cunoasterii, un punct de plecare absolut in cunoastere, sunt cele ale primatului abstractizarii si inductiei.
Multi filosofi empiristi au sustinut ca notiunile iau nastere din ceea ce ne este dat nemijlocit de simturi printr-un demers mintal numit ,,abstractizare”. Notiunile ar fi produsul proceselor de abstractizare si ar putea fi caracterizate drept abstractii. Prin abstractizare separam ceea ce este comun si esential de ceea ce este individual, neesential si retinem determinarile generale si esentiale, separate de existentele individuale. Daca abstractizarea urmeaza sa explice cum iau nastere notiunile din inregistrari considerate pure, inductia, asa cum a fost inteleasa de empirismul clasic, ar trebui sa explice cum iau nastere enunturi generale, reguli, uniformitati sau legi din enunturi ce descriu fapte particulare. Acest fel de a intelege inductia a fost numit de Popper ,,teoria psihologica a inductiei”. Teoria porneste de la supozitia ca ar exista un primat temporal si psihologic al cunostintelor despre fapte particulare in raport cu enunturile ce formuleaza legi sau regularitati. Cunoasterea ar porni de la simpla inregistrare a faptelor prin observatie si s-ar ridica la generalizari prin inductie.
Teoriile moderne care atribuie un rol semnificativ unor structuri mintale innascute in constituirea cunoasterii pot fi caracterizate drept o reluare a conceptiilor rationaliste clasice, care sustineau ca exista adevaruri de ratiune innascute in mintea noastra. Incercand sa explice ce iseamna ca o idee, care nu este nici derivata din datele simturilor, nici plasmuita de noi, este innascuta, Descartes recurge la o comparatie: ne nastem cu capacitatea de a cunoaste idei asa cum ne nastem cu predispozitia de a contacta o anumita boala ereditara. A spune ca o boala este ereditara inseamna ca ceva exista in mod virtual, care va deveni actual in anumite conditii. Descartes spune ca oamenii au anumite idei innascute, chiar daca multi dintre ei nu intra in posesia lor niciodata. Pentru ca aceste cunostinte sa devina reale se cere o concentrare intensa a atentiei asupra a ceea ce este in noi. Experienta declanseaza procese mintale ce conduc, in cazul unor oameni cu aptitudini pentru reflectie, la cunoasterea adevarurilor de ratiune.
Din perspectiva nativista, propusa de Chomsky, o cunoastere a limbii exista si atunci cand principiile innascute care o fac posibila nu sunt utilizate. El da ca exemplu, acel stadiu al dezvoltarii vorbirii in care copilul insira cuvinte fara elemente gramaticale, asa – numita ,,vorbire telegrafica”, el cunoaste in sens structural limbajul, pe care incepe sa-l vorbeasca mai tarziu.
Chomsky crede ca limbajul este un domeniu particular al cunoasterii si a fost caracterizat drept ,,o oglinda a mintii”. Lingvistica teoretica este infatisata ca o ramura a psihologiei cunoasterii, iar telul ei este descoperirea realitatii mintale ce sta la baza comportarii lingvistice. Lingvistul american afirma ca studiul limbajului poate clarifica si sustine anumite concluzii asupra cunoasterii omenesti, care se coreleaza in mod direct cu probleme clasice in filosofia mintii.
Un gand
Nu stiu ce vreau de la viata,dar stiu ca nu vreau sa mint viata.
Asa cum iubesc copil nascut din mine,asa iubesc si copiii viitorului meu sange,oriunde voi fi.
Acesta este respectul pt natura si viata.
"Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face."
"Nu judeca . Oricine este doar el însusi . "
Asta-i frumusetea inteligentei: ca nici unul nu se cere a fi ca altul, fiind in acelasi timp apropiati.
"În mijlocul teoremelor şi ecuaţiilor, nu uitaţi omul!"
"Scopul vietii nu are nici o legatura cu ceea ce obtii tu de la ea,ci are de-a face numai cu ceea ce pui tu in ea."
Cand cutez sa privesc in jurul meu sa vad iubirea,invatasem deja iubirea de la mine insami.
Pentru a vedea proprietatile lucrurilor nevazute,
pastreaza-ti capacitatea de a trai paralel prin simtire si ratiune in acelasi moment de viziune.
"La preţul zilei se vând conştiinţele şi sunt cumpărate sentimentele. Diferenţa de preţ nu înseamnă şi diferenţă de calitate."
Viziune larga asupra vietii din mine- asta-i fericirea mea.
Asa cum iubesc copil nascut din mine,asa iubesc si copiii viitorului meu sange,oriunde voi fi.
Acesta este respectul pt natura si viata.
"Cu timpul inveti ca a scuza e ceva ce poate face oricine,
dar ca a ierta, asta doar sufletele cu adevarat mari o pot face."
"Nu judeca . Oricine este doar el însusi . "
Asta-i frumusetea inteligentei: ca nici unul nu se cere a fi ca altul, fiind in acelasi timp apropiati.
"În mijlocul teoremelor şi ecuaţiilor, nu uitaţi omul!"
"Scopul vietii nu are nici o legatura cu ceea ce obtii tu de la ea,ci are de-a face numai cu ceea ce pui tu in ea."
Cand cutez sa privesc in jurul meu sa vad iubirea,invatasem deja iubirea de la mine insami.
Pentru a vedea proprietatile lucrurilor nevazute,
pastreaza-ti capacitatea de a trai paralel prin simtire si ratiune in acelasi moment de viziune.
"La preţul zilei se vând conştiinţele şi sunt cumpărate sentimentele. Diferenţa de preţ nu înseamnă şi diferenţă de calitate."
Viziune larga asupra vietii din mine- asta-i fericirea mea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Da mai departe
“Binecuvântată fie această zi, fie ca eu să o fac specială în vreun fel.
Binecuvântată fie viaţa mea, fie ca eu să o tratez cu dragoste şi atentie.
Binecuvântaţi să fie toţi oamenii, fie ca eu să văd bunătatea în fiecare.
Binecuvântată fie natura, fie ca eu să îi observ frumuseţea şi minunăţiile.
Binecuvântat fie adevărul, fie ca el să-mi fie mereu cel mai bun prieten.”
"Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet!
Vino, Cel ce Tu Însuţi Te-ai făcut dorinţă întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine,
Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava.
Vino, suflarea mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu. Fă-Te cu mine un duh,
Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare, Dumnezeule
cel peste toate.
Fă-Te mie toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea
se revarsă în buzele sufletului meu şi curge ca un izvor în inima mea,
îmbrăcăminte care străluceşte şi cu totul arde pe draci,
curăţire care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi,
pe care venirea Ta le dăruieşte celor către care vine.
Fă-Te mie, Doamne, lumină neînserată şi soare neapus,
în tot locul strălucindu-mă pe mine, Cela ce nu Te întorci dinspre nimeni,
ca să nu ne acoperim cu întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către Tine.
Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne,
înţelepţirea desăvârşită a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată urechile mele bine
supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri.
Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru îndelungă-răbdare, întru milostivire,
întru dragoste, întru smerită cugetare, în pace către sine-mi şi către toţi,
întru întoarcere de la lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi
m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire lămurită în gânduri, ca să aflu pe care dintre
ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi mie să cunosc meşteşugirile diavolului şi
să mă lepăd de ele şi de el;şi cu totul să-mi tai voia mea şi să las cele ale mele
întru purtarea Ta de grijă,şi de acolo să nădăjduiesc folosul.
Căci la Tine este viaţa mea, lumina mea, mântuirea mea.Şi pe Tine Te binecuvântez
şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte
şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu,
totdeauna, acum şi pururea,şi în vecii vecilor. Amin."
Binecuvântată fie viaţa mea, fie ca eu să o tratez cu dragoste şi atentie.
Binecuvântaţi să fie toţi oamenii, fie ca eu să văd bunătatea în fiecare.
Binecuvântată fie natura, fie ca eu să îi observ frumuseţea şi minunăţiile.
Binecuvântat fie adevărul, fie ca el să-mi fie mereu cel mai bun prieten.”
"Vino, Doamne al meu, Tu, pe Care Te-a dorit şi te doreşte ticălosul meu suflet!
Vino, Cel ce Tu Însuţi Te-ai făcut dorinţă întru mine şi m-ai făcut a Te dori pe Tine,
Cel cu totul neapropiat. Vino, bucuria mea cea neîncetată şi desfătarea şi slava.
Vino, suflarea mea, viaţa mea, mângâierea sufletului meu. Fă-Te cu mine un duh,
Preabunule Stăpâne, fără de amestecare, fără de mutare, fără de schimbare, Dumnezeule
cel peste toate.
Fă-Te mie toate întru toate, hrană negrăită şi cu totul nemistuită, care de-a pururea
se revarsă în buzele sufletului meu şi curge ca un izvor în inima mea,
îmbrăcăminte care străluceşte şi cu totul arde pe draci,
curăţire care mă spală pe mine prin nestricăcioase şi sfinte lacrimi,
pe care venirea Ta le dăruieşte celor către care vine.
Fă-Te mie, Doamne, lumină neînserată şi soare neapus,
în tot locul strălucindu-mă pe mine, Cela ce nu Te întorci dinspre nimeni,
ca să nu ne acoperim cu întunericul păcatelor noastre, nevoind a veni către Tine.
Depărtează de la mine, Doamne, toată înălţarea cea pierzătoare şi-mi dă mie, Doamne,
înţelepţirea desăvârşită a ochilor. Pune limbii mele frâu. Arată urechile mele bine
supuse sfintelor Tale porunci. Dă-mi răbdare întru necazuri.
Înţelepţeşte şi întăreşte inima mea întru îndelungă-răbdare, întru milostivire,
întru dragoste, întru smerită cugetare, în pace către sine-mi şi către toţi,
întru întoarcere de la lenevia şi trândăvia dracilor, în care ca în nişte dulceţi
m-am desfătat. Dă-mi mie desluşire lămurită în gânduri, ca să aflu pe care dintre
ele se cade mai mult a le alege. Dă-mi mie să cunosc meşteşugirile diavolului şi
să mă lepăd de ele şi de el;şi cu totul să-mi tai voia mea şi să las cele ale mele
întru purtarea Ta de grijă,şi de acolo să nădăjduiesc folosul.
Căci la Tine este viaţa mea, lumina mea, mântuirea mea.Şi pe Tine Te binecuvântez
şi Te slăvesc şi Ţie mă închin, împreună şi Celui fără de început al Tău Părinte
şi Purcezător şi Celui de o veşnicie cu Tine şi de o fiinţă cu Tine al Lui Fiu,
totdeauna, acum şi pururea,şi în vecii vecilor. Amin."
Premiu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu